Opinie juridică referitoare la lichidarea / dizolvarea societăților comerciale

Filed under: Legal

OPINIE JURIDICA CU PRIVIRE LA DIZOLVAREA/LICHIDAREA SOCIETATILOR COMERCIALE (LEGEA NR.31/1990 SI LEGEA NR.85/2006)

 

Sediul materiei privind subiectele dreptului civil il constituie noul cod civil (NCC) (Legea nr.287/2009 privind codul civil, republicata in temeiul dispozitiilor art.218 din Legea nr.71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr.287/2009).

In intelesul acestui act normativ, constituie subiecte de drept civil persoanele fizice si persoanele juridice.

            Art.188 din NCC individualizeaza persoanele juridice, definindu-le ca fiind acele entitati prevazute de lege, precum si de orice alte organizatii legal infiintate, care desi nu sunt declarate de lege persoane juridice, indeplinesc toate conditiile prevazute la art.187 din acelasi act normativ, si anume: au o organizare de sine statatoare si un patrimoniu propriu, afectat realizarii unui anumit scop licit si moral, in acord cu interesul general.

In existenta acesteia ca si subiect de drept civil, persoana juridica se infiinteaza, se inregistreaza, dobandind in acest fel capacitate de folosinta si de exercitiu in vederea exercitarii drepturilor si obligatiilor asumate, functioneaza, se poate reorganiza si, poate inceta sa fiinteze ca si entitate juridica, in cazuri anume prevazute de actele constitutive sau de lege.

Ca si modalitate de incetare a persoanei juridice, printre enumerarile formulate in economia articolului 244 din NCC, regasim si dizolvarea, a carei definitie expresa nu o vom intalni reglementata intr-un act normativ, doctrina fiind aceea care a incercat sa ofere o definitie a acestei etape din cadrul procesului de incetare a persoanei juridice.

Potrivit art.245 din NCC, persoana juridica de drept privat se dizolva:

a)      Daca termenul pentru care au fost constituite s-a implinit;

b)      Daca scopul a fost realizat ori nu mai poate fi indeplinit;

c)      Daca scopul pe care il urmaresc sau mijloacele intrebuintate pentru realizarea acestuia au devenit contrare legii sau ordinii publice ori daca ele urmaresc un alt scop decat cel declarat;

d)     Prin hotararea organelor competente ale acestora;

e)      Prin orice alt mod prevazut de lege, de actul de constituire sau statut.

Acest ultim punct trebuie coroborat cu dispozitiile art.227 din Legea nr.31/1990 privind societatile comerciale.

Apreciem ca este de mentionat si faptul ca, potrivit dispozitiilor art.53¹ din C. penal, vom regasi dizolvarea persoanei juridice, ca si pedeapsa complementara aplicata in momentul in care aceasta este condamnata pentru savarsirea unei infractiuni prevazuta si pedepsita de legea penala. Aceasta prevedere are ca efect deschiderea procedurii de lichidare, potrivit legii (Legea nr.31/1990), iar o copie de pe dispozitivul hotararii definitive de condamnare prin care s-a aplicat aceasta pedeapsa va fi comunicata, de indata, instantei civile competente, care va proceda la desemnarea lichidatorului – art.71² din C.penal.

Revenind la legea civila ce guverneaza materia, potrivit art.246 din NCC, persoana juridica de drept public se dizolva numai in cazurile si in conditiile anume prevazute de lege.Urmare intervenirii acestei modalitati de incetare a persoanei juridice, aceasta intra in lichidare in vederea valorificarii activului si a platii pasivului, altfel spus, persoana juridica isi pastreaza capacitatea civila pentru operatiunile necesare lichidarii pana la finalizarea acesteia.

Cu alte cuvinte, persoana juridica, dupa intervenirea dizolvarii, urmareste transformarea activului in lichiditati si plata creditorilor, urmand, ca la finalul operatiunilor, sa efectueze partajarea activului net ramas intre asociati.

Dupa finalizarea acestei operatiuni, persoana juridica inceteaza efectiv sa mai existe, nemaifiind considerata o entitate juridica, economica si sociala.

Astfel, pornind de la norma generala care este reprezentata de Noul Cod Civil, prin aparitia Legii nr.31/1990 – se instituie norma speciala in ceea ce priveste constituirea, functionarea, dizolvarea si lichidarea unei persoane juridice, in speta a societatilor comerciale, indiferent de forma de functionare a acestora (in nume colectiv, in comandita simpla, pe actiuni, in comandita pe actiuni si cu raspundere limitata).

Distinct de aceasta reglementare, societatea romaneasca a inteles sa aseze pe un fundament juridic solid si situatia persoanelor juridice aflate intr-o stare de insolventa sau de insolventa iminenta, adica acea situatie in care pasivul acumulat depaseste cu mult activul de care dispune persoana juridica respectiva.

In aceste conditii, a aparut Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei, act normativ ce abroga dispozitiile Legii nr.64/1995 privind reorganizarea judiciara si a falimentului.

Potrivit capitolului I al Titlului VI din Legea nr.31/1990, cazurile de dizolvare ale unei societati comerciale sunt expres prevazute de textul art.227, trecerea timpului stabilit pentru durata societatii, imposibilitatea realizarii obiectului de activitate al societatii sau realizarea acestuia, declararea nulitatii societatii, hotararea adunarii generale, hotararea tribunalului, la cererea oricarui asociat, pentru motive temeinice, precum neintelegerile grave dintre asociati, ce impiedica functionarea societatii, insolventa societatii, alte cauze prevazute de lege sau de actul constitutiv al societatii, cu particularitatile specifice fiecarei forme de constituire, astfel cum le regasim in continutul art.228 (cazuri speciale de dizolvare a unei societati pe actiuni) si art.229 (cazuri speciale de dizolvare pentru societati in nume colectiv, societati cu raspundere limitata, societati in comandita simpla sau in comandita pe actiuni) din actul normativ sus-indicat.

Legea speciala mai prevede posibilitatea ca instanta de judecata competenta, in speta tribunalul, la cererea oricarei persoane interesate, precum si a Oficiului National al Registrului Comertului, in cazurile expres si limitativ prevazute de textul de lege al art.237 sa pronunte dizolvarea unei societati comerciale.

Dizolvarea unei societati comerciale, in conditiile Legii nr.31/1990, are drept efect deschiderea procedurii lichidarii. Din acest moment directorii, administratorii, respectiv directoratul, nu mai pot intreprinde noi operatiuni, in caz contrar fiind tinuti personal si in solidar raspunzatori pentru actiunile intreprinse. Societatea isi pastreaza personalitatea juridica pentru operatiunile specifice lichidarii, pana la finalizarea acestei proceduri (art.233 din Legea nr.31/1990). Art.237¹ din acelasi act normativ instituie limitele raspunderii asociatilor, atat pe parcursul desfasurarii procedurilor de dizolvare, cat si in cadrul lichidarii.

Activitatea de lichidare a societatilor este reglementata prin Titlul VII din Legea 31/1990, art.252-270. Astfel, lichidatorii (persoane fizice sau juridice), autorizati in conditiile legii, pe langa puterile conferite de asociati, indeplinesc atributiile prevazute la art.255 din lege, isi exercita mandatul acordat sub controlul cenzorilor, respectiv al consiliului de supraveghere (in situatia societatilor pe actiuni administrate in sistem dualist) si efectueaza toate operatiunile specifice acestei proceduri, cu respectarea prevederilor art.256-260 din lege.

Lichidarea pornita in temeiul dispozitiilor legii societatilor comerciale nu libereaza pe asociati si nu impiedica deschiderea procedurii de faliment a societatii, astfel cum aceasta este reglementata de Legea nr.85/2006.

In completarea acestui domeniu de aplicare, se impune prezentarea diferentelor specifice aduse prin prevederile Legii nr.85/2006, care reglementeaza in mod expres una din modalitatile de dizolvare prevazute de Legea nr.31/1990 (este vorba de falimentul societatii, astfel cum este mentionat la articolului 227 alin.1 lit.f)

Asadar, scopul acestei legi (Legea nr.85/2006) este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat in insolventa.

Daca in procedura lichidarii persoanei juridice pornite in baza Legii nr.31/1990, participantii sunt membrii organelor de conducere ai acesteia si lichidatorul, in procedura instituita de Legea nr.85/2006, organele ce aplica aceasta procedura sunt: instantele judecatoresti, judecatorul sindic, adminstratorul judiciar si lichidatorul. Alaturi de acesti participanti, vom regasi si creditorii debitorului, adica acele persoane fizice sau juridice ce detin un drept de creanta asupra averii debitorului si care, au solicitat in mod expres instantei sa le fie inregistrate creantele in tabelul definitiv de creante sau in tebelul definitiv consolidat, printre acestia regasindu-se inclusiv salariatii debitoarei.

In intelesul Legii nr.85/2006, prin administrator judiciar este acea persoana fizica sau juridica compatibila, practician in insolventa, autorizat in conditiile legii, desemnata sa exercite atributiile prevazute la art.20 in perioada de observatie si pe durata procedurii de reorganizare, in timp ce lichidatorul este persoana fizica sau juridica, practician in insolventa, autorizata in conditiile legii, desemnata sa conduca activitatea debitorului si sa exercite atributiile prevazute la art.25 in cadrul procedurii falimentului, atat in procedura generala, cat si in cea simplificata.

Prin urmare, atata vreme cat societatea nu este in situatia declararii falimentului                         (procedura ce urmareste lichidarea averii debitorului pentru acoperirea pasivului, fiind urmata de radierea acestuia din registrul in care este inmatriculat), procedura este urmarita de catre administratorul-judiciar, ale carui atributii inceteaza la momentul stabilirii atributiilor lichidatorului de catre judecatorul sindic.

Judecatorul-sindic isi exercita atributiile stabilite potrivit dispozitiilor art.11 din Legea nr. 85/2006 cu mentiunea ca, acestea sunt limitate la controlul judecatoresc al activitatii administratorului judiciar si/sau al lichidatorului si la procesele si cererile de natura judiciara aferente procedurii insolventei.

Atributiile manageriale apartin administratorului judiciar ori lichidatorului sau, in mod exceptional, debitorului, daca acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-si administra averea. Deciziile manageriale pot fi controlate sub aspectul oportunitatii de catre creditori, prin organele acestora.

Prin urmare, participantii la procedura prevazuta de legea insolventei interactioneaza in mod direct, toate actele aflandu-se sub directul control al instantei de judecata competente, al judecatorului-sindic, care, la randul sau, verifica actele intocmite si limitele exercitarii atributiilor atat ale administratorului judiciar, cat si ale lichidatorului.

Spre deosebire de limitele raspunderii asociatilor in cadrul lichidarii pornite in baza legii societatilor comerciale, astfel cum sunt acestea stipulate la art.237¹ din actul normativ, in cazul in care in raportul intocmit in conformitate cu dispozitiile Legii nr.85/2006 sunt identificate persoane carora le-ar fi imputabila aparitia starii de insolventa a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecatorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de conducere si/sau supraveghere din cadrul societatii, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului. De aici rezulta in mod evident una din principalele diferente intre cele doua legi, anume faptul ca Legea nr.31/1990 instituie proceduri de lichidare in folosul asociatilor, sub controlul acestora, pe cand Legea nr.85/2006 are ca scop protejarea creditorilor.

In masura in care creantele au fost complet acoperite prin distributiile facute, judecatorul sindic va pronunta o sentinta de inchidere a procedurii falimentului si de radiere a debitorului.

Ca o concluzie, Legea nr.31/1990 vizeaza organizarea si functionarea societatilor comerciale, procedura dizolvarii fiind instituita in cazurile expres si limitativ prevazute de actul normativ, fara a avea neaparat legatura cu starea de insolventa a societatii, pe cand Legea nr.85/2006 reglementeaza situatia de insolventa a societatii si instituie o procedura colectiva pentru acoperirea pasivului debitorului aflat in aceasta stare.

Lichidatorul numit potrivit dispozitiilor legii societatilor comerciale isi exercita mandatul acordat de asociati sub controlul cenzorilor, respectiv al consiliului de supraveghere, in timp ce lichidatorul din procedura insolventei este confirmat de catre comitetul creditorilor sau desemnat de judecatorul-sindic si isi exercita mandatul sub controlul legalitatii efectuat de catre instanta de judecata.

Diferenta specifica intre procedura de lichidare prevazuta de Legea nr.31/1990 si cea reglementata de Legea nr.85/2006 este aceea ca, daca sub auspiciile legii insolventei debitorul, societatea comerciala se afla in stare de insolventa, asa cum este definita de art.3 pct.1 din legea nr.85/2006 (acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide si exigibile), lichidarea reglementata de legea societatilor comerciale are ca premisa o societate dizolvata pentru situatiile reglementate de art.227-237, din Legea nr.31/1990, fara a fi necesara indeplinirea starii de insolventa in privinta debitorului. Cu alte cuvinte, numai o societate aflata in insolventa poate fi integrata domeniului de aplicare a Legii nr.85/2006, presupunand aplicarea unei dispozitii legale exprese (in acest sens, indicam spre exemplificare decizia nr.1452/11.10.2007 a Curtii de Apel Bucuresti Sectia a-VI-a Comerciala).

Din cele enuntate anterior, ca o concluzie generala, cele doua acte normative analizate reglementeaza domenii interdependente, avand efecte asemanatoare, dar cu diferente specifice in ceea ce priveste procedurile, beneficiarii acestora, precum si persoanele care administreaza si supravegheaza lichidarea societatii.

Avocat Roxana DUMITRU