Decizia 9/2016 a ICCJ, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în referire la aplicabilitatea disp. art 84 din Codul de procedură civilă.

Filed under: Legal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Minuta deciziei nr. 9                                                            Dosar nr. 507/1/2016

Şedinţa din 4 aprilie 2016

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite sesizarea formulată de Tribunalul Braşov – Secţia I civilă, în dosarul nr. 21531/197/2015, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată şi reprezentarea convenţională a persoanei juridice în faţa instanţelor de judecată nu se pot face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 aprilie 2016.

Decizia nr. 6/2015 din 16/02/2015 a ICCJ, referitoare la nulitatea procesului verbal de contraventie pentru lipsa rovinietei, in lipsa semnaturii olografe a agentului constatator.

Filed under: Legal

Decizia nr. 6/2015 din 16/02/2015 a ICCJ, referitoare la nulitatea procesului verbal de contraventie pentru lipsa rovinietei, in lipsa semnaturii olografe a agentului constatator.

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL COMPETENT SĂ JUDECE RECURSUL ÎN INTERESUL LEGII

Decizie nr. 6/2015 din 16/02/2015 Dosar nr. 14/2014

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 199 din 25/03/2015

 

Iulia Cristina Tarcea – vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele completului
Lavinia Curelea – preşedintele Secţiei I civile
Roxana Popa – preşedintele delegat al Secţiei a II-a civile
Ionel Barbă – preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal
Mirela Sorina Popescu – preşedintele Secţiei penale
Simona Camelia Marcu – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Eugenia Marin – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Viorica Iancu – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Gabriela Elena Bogasiu – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Veronica Năstasie – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Liliana Vişan – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal, judecător-raportor
Iuliana Rîciu – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Cezar Hîncu – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal, judecător-raportor
Carmen Magdalena Frumuşelu – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal, judecător-raportor
Carmen Sîrbu – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Viorica Trestianu – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Luiza Maria Păun – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Niculae Măniguţiu – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Doina Duican – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Petronela Cristina Văleanu – judecător la Secţia I civilă
Rodica Susanu – judecător la Secţia I civilă
Iulia Manuela Cîrnu – judecător la Secţia a II-a civilă
Rodica Zaharia – judecător la Secţia a II-a civilă
Anca Mădălina Alexandrescu – judecător la Secţia penală
Ilie Iulian Dragomir – judecător la Secţia penală

 

Completul competent să judece recursul în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 14/2014 este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 516 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul de procedură civilă), şi ale art. 271 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Avocatul Poporului este reprezentat de doamna consilier Ecaterina Mirea.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror-şef adjunct Antonia Eleonora Constantin.

La şedinţa de judecată participă magistratul-asistent-şef Bogdan Georgescu.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului privind interpretarea dispoziţiilor art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, din punctul de vedere al semnăturii agentului constatator necesare legalităţii procesului- verbal de contravenţie, pentru contravenţiile sancţionate de Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

După prezentarea referatului cauzei de către magistratul-asistent, preşedintele completului acordă cuvântul reprezentanţilor Avocatului Poporului şi procurorului general.

Reprezentantul Avocatului Poporului solicită admiterea recursului în interesul legii, astfel cum a fost formulat, şi expune argumentele cuprinse în sesizarea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pune concluzii de admitere a recursului în interesul legii şi pronunţarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor legale, expunând argumentele cuprinse în punctul de vedere depus la dosar.

Preşedintele completului, doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, declară dezbaterile închise, iar completul de judecată rămâne în pronunţare asupra recursului în interesul legii.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

1. Problema de drept care a generat practica neunitară

Prin recursul în interesul legii formulat, în temeiul art. 514 din Codul de procedură civilă, Avocatul Poporului a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra problemei de drept, care a fost soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti, privind interpretarea dispoziţiilor art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001), şi Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, Legea nr. 455/2001), din punctul de vedere al semnăturii agentului constatator necesare legalităţii procesului-verbal de contravenţie, pentru contravenţiile sancţionate de Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, cu modificările şi completările ulterioare (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002).

2. Examenul jurisprudenţial

Prin recursul în interesul legii se arată că, în practica judiciară, nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor menţionate la pct. 1, fiind ataşate hotărâri judecătoreşti definitive, în sensul art. 515 din Codul de procedură civilă.

3. Soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti

3.1. Într-o orientare jurisprudenţială s-a reţinut că lipsa semnăturii olografe a agentului constatator, în speţă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – S.A., atrage nulitatea procesului-verbal de contravenţie încheiat pentru constatarea contravenţiilor reglementate de Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002.

În susţinerea acestei orientări jurisprudenţiale, instanţele au avut în vedere argumentele arătate în continuare.

Potrivit art. 5 din Legea nr. 455/2001, înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, ataşat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv şi generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce priveşte condiţiile şi efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată.

Din interpretarea prevederilor art. 4 pct. 1 şi 2 şi art. 5 din Legea nr. 455/2001 rezultă că semnătura electronică poate fi încorporată unui înscris în formă electronică destinat a fi citit prin intermediul unui program, nefiind posibilă încorporarea unei semnături electronice unui alt înscris decât cel electronic.

În aceste condiţii, înscrisul comunicat de agentul constatator, intitulat “proces-verbal de contravenţie”, nu constituie un proces- verbal de contravenţie, ci reprezintă dovada faptului că agentul constatator a încheiat un proces-verbal de contravenţie în format electronic. Însă, în această modalitate de a încheia procesul- verbal nu sunt respectate condiţiile de valabilitate ale proceselor-verbale de contravenţie, prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

Din întreaga economie a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 rezultă că procesul-verbal de constatare a contravenţiei trebuie să îmbrace forma scrisă şi să cuprindă menţiunile prevăzute în mod expres de lege, iar procesul-verbal în formă scrisă trebuie să fie întocmit pe suport material, iar nu virtual. Legislaţia în vigoare nu oferă posibilitatea încheierii procesului-verbal de contravenţie în format electronic (sau comunicarea acestuia pe cale electronică), prevederile Legii nr. 455/2001 fiind aplicabile raporturilor juridice de drept privat, iar nu raporturilor juridice de autoritate.

Faptul că Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 a prevăzut posibilitatea constatării contravenţiilor cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe reţeaua de drumuri naţionale din România nu înseamnă că şi procesele-verbale de contravenţie prin care se vor constata aceste fapte pot fi emise prin aceste mijloace tehnice, în format electronic. Pe de altă parte, semnătura electronică se face prin criptarea semnăturii sau a fişierului pe baza unor chei publice sau private, care se află pe un dispozitiv memory-stick eToken, şi trebuie ca destinatarul să fie şi el înregistrat cu un asemenea dispozitiv, astfel încât să poată citi semnătura. Or, în cauză, destinatarul este contravenientul căruia i se comunică procesul-verbal în forma clasică, prin intermediul serviciilor poştale, iar nu electronic.

Unele instanţe au reţinut că actul atacat reprezintă o dovadă că intimata, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – S.A., a încheiat, în format electronic, un proces-verbal de constatare a contravenţiei pe care nu l-a comunicat contravenientului în modalitatea prevăzută în Legea nr. 455/2001, adică prin intermediul unui program informatic sau al unui alt procedeu similar, ci prin procedura prevăzută în Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001.

Or, nici dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 şi nici cele ale Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 nu prevăd expressis verbis posibilitatea întocmirii de către agentul constatator, în formă electronică, a proceselor-verbale de constatare a contravenţiei, astfel încât devine aplicabil principiul potrivit căruia ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

În plus, procesul-verbal de contravenţie, materializând o manifestare de voinţă unilaterală a unei autorităţi publice, reprezintă un act administrativ unilateral emis în vederea executării legii, care dă naştere unor raporturi juridice de constrângere între o autoritate publică, pe de o parte, şi autorul contravenţiei, pe de altă parte, aspecte ce fundamentează concluzia că raporturile juridice care iau naştere în materie contravenţională sunt specifice dreptului public, cu menţiunea că procesul-verbal de constatare a contravenţiei trebuie să îndeplinească condiţiile de fond şi de formă reglementate de legea specială, respectiv Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001.

Totodată, trebuie avut în vedere că, în toate cazurile, contravenienţilor le este comunicat un înscris intitulat proces- verbal de contravenţie care nu poartă nicio semnătură olografă, ci conţine menţiunea că a fost generat şi semnat electronic, conform prevederilor Legii nr. 455/2001 şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1.259/2001 privind aprobarea Normelor tehnice şi metodologice pentru aplicarea Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică.

Prin urmare, consideraţiile asupra naturii juridice a procesului-verbal de contravenţie susţin teza inaplicabilităţii prevederilor Legii nr. 455/2001, respectiv a incompatibilităţii acestora cu normele care reglementează raporturile de drept administrativ, astfel încât emiterea înscrisului electronic nu poate fi asimilată cu încheierea unui proces-verbal de contravenţie valid sub aspectul formei pe care acesta trebuie să o îmbrace prin prisma prevederilor legale relevate, câtă vreme legiuitorul nu a înţeles să instituie în mod expres posibilitatea întocmirii acestuia sub forma înscrisului electronic.

3.2. Într-o altă orientare jurisprudenţială, instanţele au apreciat că existenţa semnăturii electronice a agentului constatator, iar nu a celei olografe, nu este de natură să atragă nulitatea procesului-verbal de contravenţie, pentru argumentele prezentate în continuare.

Procesul-verbal de contravenţie nu este lovit de nulitate pentru lipsa semnăturii olografe a agentului constatator, având în vedere că a fost semnat electronic, astfel cum s-a menţionat expres în cuprinsul actului sancţionator, fiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 7 din Legea nr. 455/2001.

Raportat la prevederile art. 4 pct. 2 şi 3 din Legea nr. 455/2001, care definesc înscrisul în formă electronică şi semnătura electronică, şi în condiţiile în care agentul constatator deţine un certificat calificat eliberat de un furnizor acreditat, potrivit art. 9 alin. (2) din Legea nr. 455/2001, semnătura electronică este prezumată a îndeplini toate condiţiile de validitate.

Totodată, semnătura electronică reprezintă forma digitală a semnăturii olografe, având aceeaşi funcţionalitate şi aplicabilitate ca şi semnătura olografă, servind la identificarea semnatarului şi atestarea, de către agentul constatator învestit cu autoritatea statală, că cele constatate în procesul-verbal corespund stării de fapt şi de drept reţinute, conferind actului de constatare a contravenţiei prezumţia de legalitate şi temeinicie.

Textul art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, potrivit căruia “Lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului- verbal. Nulitatea se constată şi din oficiu”, nu distinge între semnătura olografă şi semnătura electronică.

Potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, prin interpretarea legii nu se poate restrânge aplicarea unui text de lege care a fost formulat într-un mod general.

4. Opinia Avocatului Poporului

Avocatului Poporului şi-a exprimat opinia în sensul că semnătura electronică a agentului constatator, în speţă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – S.A., este de natură să atragă nulitatea procesului- verbal de contravenţie încheiat pentru constatarea contravenţiilor la Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, pentru argumentele arătate în continuare.

Din examinarea dispoziţiilor art. 4 pct. 2 şi 3 din Legea nr. 455/2001 rezultă că un înscris în format electronic purtând o semnătură electronică extinsă este asimilat în sistem electronic unui înscris sub semnătură privată, însă acesta este destinat folosirii strict în sistemul electronic.

Prin urmare, semnătura electronică este specifică înscrisurilor generate şi utilizate în sistem electronic, fapt enunţat încă din art. 1 din Legea nr. 455/2001, potrivit căruia “Prezenta lege stabileşte regimul juridic al semnăturii electronice şi al înscrisurilor în forma electronică, precum şi condiţiile furnizării de servicii de certificare a semnăturilor electronice”.

În plus, potrivit art. 5 din Legea nr. 455/2001, republicată, “Înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, ataşat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv şi generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce priveşte condiţiile şi efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată”.

Or, procesul-verbal de contravenţie are natura juridică a unui act administrativ, deci act de drept public, nefiind un înscris sub semnătură privată.

Mai mult, Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 este anterioară Legii nr. 455/2001, astfel că prevederile ordonanţei nu se referă la semnarea electronică a proceselor-verbale contravenţionale de către agenţii constatatori.

Nicio dispoziţie a Legii nr. 455/2001 nu reglementează posibilitatea ataşării semnăturii electronice unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei sau unui alt înscris autentic, iar din ansamblul dispoziţiilor legii se desprinde concluzia că aceasta este aplicabilă numai raporturilor juridice de drept privat.

În aceste condiţii, dispoziţiile Legii nr. 455/2001 nu sunt incidente în materia contravenţiilor sancţionate de Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002.

Cât priveşte contravenţia prevăzută de art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, constând în fapta de a circula fără a deţine rovinieta valabilă, care poate fi constatată şi prin mijloace tehnice omologate, acestora le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, act normativ care, prin dispoziţiile art. 17, obligă la semnarea proceselor-verbale contravenţionale, sub sancţiunea nulităţii absolute.

Or, procesele-verbale contravenţionale emise în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 sunt generate şi semnate electronic, fiind transmise contravenienţilor, nu prin intermediul unui sistem electronic, ci pe suport hârtie prin intermediul serviciilor poştale, astfel încât nu se poate susţine că aceste înscrisuri purtând semnătura electronică a agentului constatator ar îndeplini condiţiile de legalitate instituite, sub sancţiunea nulităţii absolute, prin dispoziţiile art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001.

Faţă de această situaţie, se apreciază că, odată ce informaţiile sunt create şi certificate prin semnătură electronică în mediul electronic, acestea sunt destinate utilizării lor exclusiv în mediul electronic, astfel că este nelegală transpunerea lor pe hârtie pentru a fi transmise către contravenienţi.

5. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat un punct de vedere, în sensul că prima orientare jurisprudenţială este în litera şi în spiritul legii, şi a solicitat admiterea recursului în interesul legii şi pronunţarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii.

În argumentarea punctului de vedere exprimat, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie susţine că aplicarea Legii nr. 455/2001 şi a Normelor tehnice şi metodologice pentru aplicarea Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.259/2001, este incompatibilă cu procedura reglementată de Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi de Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002.

În concluzie, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 raportate la dispoziţiile art. 4 pct. 1-4 şi art. 7 din Legea nr. 455/2001, procesele-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiei prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) şi (3) din aceeaşi ordonanţă a Guvernului, transmise persoanelor sancţionate contravenţional, pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.

6. Raportul asupra recursului în interesul legii

Prin raportul asupra recursului în interesul legii, întocmit de judecătorii-raportori, sunt propuse soluţia de admitere a recursului în interesul legii şi pronunţarea unei decizii în sensul că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, raportate la dispoziţiile art. 4 pct. 1-4 şi art. 7 din Legea nr. 455/2001, procesele-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiei prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) şi (3) din aceeaşi ordonanţă a Guvernului, transmise persoanelor sancţionate contravenţional, pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.

7. Înalta Curte

În raport cu sesizarea formulată de Avocatul Poporului, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate, prevăzute de art. 515 din Codul de procedură civilă, în sensul că problema de drept ce formează obiectul judecăţii a fost soluţionată în mod diferit de instanţele judecătoreşti, aşa cum rezultă din hotărârile judecătoreşti definitive anexate sesizării.

În concret, instanţele au fost învestite cu verificarea legalităţii, din perspectiva îndeplinirii condiţiei semnăturii agentului constatator, prevăzută de art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, sub sancţiunea nulităţii absolute, a proceselor- verbale încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, de personalul împuternicit din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – S.A., pentru contravenţia continuă prevăzută de art. 8 din acelaşi act normativ, constând în fapta de a circula fără a deţine rovinietă valabilă.

Art. 9 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 prevede că, “Începând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravenţiilor se poate face şi cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe reţeaua de drumuri naţionale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenţiei”.

În situaţia acestor contravenţii, constatate cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe reţeaua de drumuri naţionale din România, potrivit art. 9 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, procesul-verbal de constatare se poate încheia şi în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Afacerilor Interne – Direcţia regim permise de conducere şi înmatricularea vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmeşte şi se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenţiei, interval în care nu se pot încheia alte procese- verbale de constatare a aceleiaşi contravenţii.

Art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 conţine o normă de trimitere la Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, astfel încât această reglementare este aplicabilă, ca lege generală, şi în privinţa contravenţiei prevăzute de art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002.

În practica administrativă a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – S.A., constatarea contravenţiei prevăzute la art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 se efectuează în condiţiile art. 11 din Normele metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 769/2010, cu ajutorul mijloacelor tehnice, parte a sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare şi control al rovinietei (SIEGMCR).

Aceste procese-verbale, comunicate persoanelor sancţionate contravenţional, potrivit dispoziţiilor art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, prin poştă, cu aviz de primire sau prin afişare la domiciliul sau la sediul acestora, nu cuprind semnătura olografă a agentului constatator, ci doar menţiunea că documentele au fost generate şi semnate electronic, în baza prevederilor Legii nr. 455/2001 şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1.259/2001, prin folosirea semnăturii electronice extinse, bazată pe un certificat calificat.

Înalta Curte consideră că au procedat corect instanţele care au admis plângerile contravenţionale şi au reţinut faptul că lipsa semnăturii olografe a agentului constatator, respectiv Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – S.A., atrage nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii contravenţionale, încheiat în temeiul art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002.

Cu titlu preliminar, se impun a fi făcute câteva consideraţii teoretice cu privire la natura juridică a procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii contravenţionale, precum şi la forma acestuia.

Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, legea-cadru în materie contravenţională, nu precizează, în mod expres, natura juridică a procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii contravenţionale, limitându-se, în art. 15 alin. (1), să arate doar că acesta este actul prin care se constată de către agentul constatator săvârşirea unei contravenţii.

Opinia majoritară exprimată în literatura de specialitate este în sensul că acest proces-verbal este un act administrativ4. Într-o lucrare mai recentă s-a apreciat că procesul-verbal de contravenţie este un act cu natură juridică mixtă – act administrativ şi act de procedură contravenţională5.

4 Tudor Drăganu – Liberul acces la justiţie, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2003, pag. 251; Antonie Iorgovan – Tratat de drept administrativ, Vol. II, Ediţia IV, Editura ALL Beck, Bucureşti, 2005, pag. 427; Rodica Narcisa Petrescu – Drept administrativ, Editura Hamangiu, 2009, pag. 609.

5 Mircea Ursuţa – Procedura contravenţională, Tomul 2, Ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2010.

În jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a statuat că natura juridică a procesului-verbal de contravenţie este de “act administrativ de constatare”6.

6 Decizia Curţii Constituţionale nr. 349 din 18 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 780 din 6 noiembrie 2003.

Ca atare, procesul-verbal de contravenţie, materializând o manifestare de voinţă cu caracter unilateral a unei autorităţi publice (prin intermediul persoanelor care au calitatea de agenţi constatatori), reprezintă un act administrativ unilateral cu caracter individual, emis în temeiul puterii publice, cu scopul de a produce efecte juridice.

Procesul-verbal de constatare a contravenţiei trebuie întocmit în formă scrisă, fiind unicul act probator al unei contravenţii7, şi trebuie să conţină menţiunile prevăzute în art. 16 şi art. 19 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001. În lipsa formei scrise nu se va putea aplica nicio sancţiune, întrucât nu se va putea proba existenţa faptei contravenţionale.

7 Dana Apostol Tofan – Regimul juridic actual aplicabil contravenţiilor. Aspecte de drept procesual, în Curierul Judiciar nr. 7/2002, pag. 7.

Conform art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, dintre elementele ce trebuie să figureze în procesul-verbal de constatare a contravenţiei, numai lipsa unora dintre ele atrage nulitatea procesului-verbal, şi anume: numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice, lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator. Nulitatea se constată şi din oficiu.

În doctrină s-a arătat că acestea sunt cauze de nulitate absolută care nu pot fi înlăturate în niciun mod8.

8 Antonie Iorgovan – op. cit., pag. 428; Mircea Ursuţa, op. cit., pag. 133.

Dezlegarea problemei de drept sesizate prin recursul în interesul legii presupune mai multe paliere de analiză juridică.

Prima chestiune ce trebuie clarificată este aceea dacă aplicarea Legii nr. 455/2001 este sau nu compatibilă cu procedura de comunicare, în format scris, iar nu electronic, a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei către persoanele sancţionate pentru fapta prevăzută de art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002.

A doua chestiune ce trebuie dezlegată este aceea dacă modalitatea de semnare a procesului-verbal, utilizată de agentul constatator din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – S.A., constituie sau nu o lipsă a semnăturii agentului constatator care atrage sancţiunea nulităţii absolute a actului, în condiţiile art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001.

Înalta Curte reţine că aplicarea Legii nr. 455/2001 şi a Normelor tehnice şi metodologice pentru aplicarea Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.259/2001, este incompatibilă cu procedura contravenţională, reglementată de Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 – legea specială – care se completează cu Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 – dreptul comun în materie contravenţională9.

9 Utilizarea semnăturii electronice extinse în cazul actelor administrative poate avea loc atunci când această posibilitate este conferită prin lege. În acest sens, un exemplu îl constituie art. 43 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru reglementarea unor măsuri fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 23 iunie 2014, aprobată prin Legea nr. 175/2014.

Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 nu cuprinde dispoziţii cu privire la modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenţie, situaţie în care devin incidente prevederile art. 26 alin. (3) şi ale art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 care stipulează că procesul-verbal încheiat de agentul constatator în lipsa contravenientului, împreună cu înştiinţarea de plată, se comunică acestuia prin poştă, cu aviz de primire, sau prin afişare la domiciliul sau sediul contravenientului.

Ca atare, modalitatea de comunicare anterior prezentată presupune utilizarea formei clasice, pe suport hârtie, a procesului-verbal contravenţional.

Pentru determinarea sferei de aplicare a semnăturii electronice, în formă simplă sau extinsă, şi a regimului său juridic prezintă relevanţă dispoziţiile art. 4 pct. 1-4 şi art. 5-7 din Legea nr. 455/2001.

Potrivit art. 4 pct. 1 din Legea nr. 455/2001, “date în formă electronică sunt reprezentări ale informaţiei într-o formă convenţională adecvată creării, prelucrării, trimiterii, primirii sau stocării acesteia prin mijloace electronice”.

Conform art. 4 pct. 2 din Legea nr. 455/2001, “înscris în formă electronică reprezintă o colecţie de date în formă electronică între care există relaţii logice şi funcţionale şi care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificaţie inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar”.

Doctrina10 a relevat faptul că elementul de diferenţiere a actului juridic în formă electronică de actul juridic în formă scrisă este modul diferit de acces la manifestarea de voinţă.

10 Dan Cimpoeru – Dreptul internetului, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2013, pag. 107.

Aşadar, un act juridic, înţeles atât ca negotium, cât şi ca instrumentum, poate să intre în sfera de aplicare a Legii nr. 455/2001 doar atunci când manifestarea de voinţă a celui de la care actul emană îmbracă forma electronică şi, de asemenea, ajunge la destinatarul transmiterii în aceeaşi formă, prin intermediul unor mijloace de transmitere a datelor în format electronic.

Această specificitate distinge înscrisurile electronice de înscrisurile “clasice”, pe suport hârtie11.

11 În doctrină se arată că, spre deosebire de înscrisurile tradiţionale, înscrisul electronic se prezintă sub formă binară, neavând o reprezentare strict vizuală, în sensul clasic al termenului, decât în momentul în care destinatarul verifică, cu ajutorul unor metode specifice, conformitatea semnăturii aplicate mesajului, respectiv autenticitatea, integritatea şi confidenţialitatea conţinutului documentului astfel transmis, precum şi identitatea semnatarului. Aşadar, în sfera înscrisurilor sub formă electronică pot intra documente (…) generate şi vizualizate cu ajutorul unor programe informatice de editare, iar transmiterea acestora se poate realiza fie prin intermediul reţelelor închise, fie prin internet, fie prin alte mijloace (de exemplu, remiterea către destinatar a suportului magnetic ce are stocată informaţia respectivă) – Tiberiu Gabriel Savu – Consacrarea legală a semnăturii electronice, Revista de Drept Comercial nr. 7-8/2002, pag. 224-225. Altfel spus, “forma electronică a informaţiei constituie o modalitate convenţională de exprimare a informaţiei, adoptată la transmiterea acesteia prin mijloace electronice” – Constantin Elisei, Adrian Vlad Andonie – Noi implicaţii ale informatizării societăţii asupra dreptului. Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, Dreptul nr. 12/2001, pag. 18.

În situaţia în care manifestarea de voinţă a emitentului actului ajunge la destinatarul său pe suport hârtie, înscrisul astfel transmis nu mai este în formă electronică.

În temeiul art. 5 din Legea nr. 455/2001, “Înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, ataşat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv şi generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce priveşte condiţiile şi efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată.”

Observăm că legiuitorul a prevăzut expres că actul în format electronic ce poartă o semnătură electronică extinsă este asimilat unui act sub semnătură privată, însă acesta este destinat exclusiv folosirii în sistemul electronic.

Art. 6 din Legea nr. 455/2001 prevede că: “Înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, ataşat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică, recunoscut de către cel căruia i se opune, are acelaşi efect ca actul autentic între cei care l-au subscris şi între cei care le reprezintă drepturile.”

Ca atare, legiuitorul instituie condiţia recunoaşterii actului în formă electronică de cel căruia i se opune pentru ca acesta să aibă acelaşi efect juridic ca actul autentic.

În baza dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 455/2001, “În cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiţie de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplineşte această cerinţă dacă i s-a încorporat, ataşat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat şi generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii”. Semnătura electronică este definită de art. 4 pct. 3 din Legea nr. 455/2001 ca reprezentând “date în formă electronică, care sunt ataşate sau logic asociate cu alte date în formă electronică şi care servesc ca metodă de identificare”.

Semnătura electronică extinsă este definită de art. 4 pct. 4 din Legea nr. 455/2001 ca reprezentând “acea semnătură electronică care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

a) este legată în mod unic de semnatar;

b) asigură identificarea semnatarului;

c) este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar;

d) este legată de datele în formă electronică, la care se raportează în aşa fel încât orice modificare ulterioară a acestora este identificabilă.”

Din analiza dispoziţiilor legale citate se desprinde concluzia că semnătura electronică nu se poate ataşa decât unui înscris în formă electronică. Ca atare, ea nu poate fi aplicată pe un înscris aflat pe suport hârtie.

Actul stocat pe suport informatic, având semnătura electronică a autorului său, beneficiază de prezumţia de validitate, prevăzută de art. 283 din Codul de procedură civilă, care impune doar condiţia existenţei “unor garanţii suficient de serioase” de credibilitate a documentului şi care funcţionează, atunci când înscrierea este efectuată de un profesionist, doar “în favoarea terţilor”, iar nu împotriva lor12.

12 Ioan Leş – Noul cod de procedură civilă. Comentariu pe articole, art. 1-1133, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2013, comentariu art. 283 – Prezumţia de validitate a înscrierii, pag. 427.

În aceste condiţii, un act comunicat celeilalte părţi pe suport hârtie, fără semnătura originală a celui de la care emană, nu poate avea decât valoarea unei copii a înscrisului electronic original13.

13 Maria Fodor – Înscrisurile în formă electronică – mijloace de probă în procesul civil, în Curierul Judiciar nr. 6/2005, pag. 80.

Concluzionând, se reţine că procesul-verbal întocmit în format electronic, ce are ataşată o semnătură electronică extinsă, care nu a fost comunicat persoanei sancţionate contravenţional în format electronic14, stocat pe un suport informatic al autorităţii din care face parte agentul constatator, beneficiază doar de prezumţia de validitate prevăzută de art. 283 din Codul de procedură civilă. Însă această prezumţie nu funcţionează împotriva terţilor (în cauzele analizate, persoanele sancţionate contravenţional), ci în favoarea lor. În plus, un asemenea act nu produce efecte juridice, de vreme ce nu a fost comunicat în formele prevăzute de lege, motiv pentru care este lipsit de forţa executorie conferită actelor administrative unilaterale adoptate în regim de putere publică.

14 O atare formă de comunicare este, de altfel, exclusă de art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, astfel cum s-a arătat în precedent.

Procesele-verbale contravenţionale emise în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 sunt generate şi semnate electronic, fiind transmise contravenienţilor nu prin intermediul unui sistem electronic, ci pe suport hârtie, prin intermediul serviciilor poştale. Unui astfel de proces-verbal nu i se poate asocia o semnătură electronică extinsă.

Având în vedere forma de emitere şi de comunicare a procesului-verbal, semnătura olografă a agentului constatator este obligatorie.

În caz contrar, actul nu poate beneficia de prezumţia de autenticitate care, de regulă, este specifică actelor administrative emise cu respectarea condiţiilor procedurale de formă.

A doua chestiune necesar a fi dezlegată vizează aplicarea dispoziţiilor art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001.

După cum s-a precizat anterior, textul în discuţie reglementează un caz de nulitate absolută a procesului-verbal, determinat de lipsa unui element procedural esenţial.

Înalta Curte consideră că modalitatea de semnare a procesului-verbal utilizată de agentul constatator din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – S.A. constituie o lipsă a semnăturii agentului constatator care atrage sancţiunea nulităţii absolute a actului, în condiţiile art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001.

Nu se poate aprecia că, prin imprimarea procesului-verbal pe suport hârtie şi comunicarea persoanei sancţionate contravenţional în această formă, impusă de art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, având menţiunea că a fost semnat cu semnătura electronică extinsă şi indicarea certificatului calificat emis de furnizorul de servicii de certificare, se poate acoperi nulitatea absolută, întrucât, de principiu, o astfel de nulitate nu poate fi înlăturată, elementul lipsă fiind considerat de lege esenţial.

În acest context nu poate fi reţinut argumentul de interpretare juridică prezentat în cadrul celei de a doua orientări jurisprudenţiale potrivit căruia art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 nu impune ca o condiţie de legalitate semnătura olografă a agentului constatator, astfel încât, conform principiului ubi lex non distinguit, nos distinguere debemus, procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei poate fi semnat şi prin aplicarea semnăturii electronice.

În primul rând, principiul legalităţii impune o interpretare strictă a normei juridice, astfel încât rezultatul interpretării să fie concordant cu voinţa legiuitorului15.

15 Mihai Adrian Hotca – Drept contravenţional. Partea generală, Editura Editas, Bucureşti, 2003, pag. 36-37.

În al doilea rând, astfel cum s-a demonstrat anterior, prin utilizarea argumentelor de interpretare logică şi sistematică a prevederilor din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi a celor cuprinse în Legea nr. 455/2001, voinţa legiuitorului a fost aceea ca procesul-verbal de constatare şi sancţionare contravenţională să fie comunicat persoanei sancţionate pe suport hârtie. În aceste condiţii, există o incompatibilitate logică şi juridică între suportul pe care actul scris este comunicat persoanei sancţionate şi semnătura electronică extinsă, pretins a fi aplicată pe acel act pentru asigurarea autenticităţii sale.

Dacă legiuitorul ar fi dorit să prevadă o atare posibilitate prin care să valideze practica administrativă analizată şi în privinţa proceselor-verbale încheiate, în condiţiile art. 9 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, de personalul împuternicit din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – S.A., ar fi prevăzut, în cuprinsul acestui act normativ, o soluţie similară modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/2014 prevederilor art. 43 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care consideră valabil actul administrativ fiscal emis prin intermediul unui centru de imprimare masivă, chiar dacă nu poartă semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, şi ştampila organului emitent, dacă îndeplinesc celelalte cerinţe legale aplicabile în materie.

Este adevărat că semnătura electronică extinsă ataşată unui înscris în format electronic pentru care forma scrisă este cerută de lege ad validitatem îndeplineşte aceeaşi funcţie întocmai semnăturii olografe pe înscrisul imprimat pe suport hârtie şi, în plus, aduce garanţii suplimentare, de unicitate, identitate, securitate, integritate, neputând fi repudiată de autorul său16, însă aceste funcţii nu sunt recunoscute decât atunci când înscrisul căruia i se ataşează este transmis şi primit de către destinatarul comunicării tot în format electronic.

16 Camelia Tatiana Ciulei – Probleme juridice legate de introducerea semnăturii electronice şi folosirea ei în tranzacţiile încheiate pe internet, în Revista de Drept Comercial nr. 6/2001, pag. 92.

În caz contrar, atunci când înscrisul este primit de către destinatarul său pe suport hârtie, autenticitatea actului, atunci când forma scrisă este cerută de lege ad validitatem, este asigurată doar prin aplicarea, pe acest act, a semnăturii olografe a agentului instrumentator (in solemnibus forma dat esse rei).

În concluzie, Înalta Curte reţine faptul că procesele-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) şi (3) din aceeaşi ordonanţă a Guvernului, transmise persoanelor sancţionate contravenţional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută pentru lipsa semnăturii olografe a agentului constatator, în raport cu dispoziţiile art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 517 cu referire la art. 514 din Codul de procedură civilă,
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
În numele legii
D E C I D E:

Admite recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la dispoziţiile art. 4 pct. 1-4 şi art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) şi (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancţionate contravenţional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.

Obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 februarie 2015.

Ordonanţa de urgenţă nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru

Filed under: Legal

Ordonanţă de urgenţă nr. 80 din 26/06/2013

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 392 din 29/06/2013

Intrare in vigoare: 29/06/2013

Ordonanţa de urgenţă nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru

 

    Având în vedere modificarea cadrului legal de desfăşurare a procesului civil prin adoptarea Codului de procedură civilă, precum şi punerea în aplicare a noilor instituţii adoptate prin Codul civil,

    ţinând seama de faptul că evoluţia în plan legislativ menţionată nu s-a reflectat într-un mod adecvat şi la nivelul cadrului normativ privind taxele judiciare de timbru, care au rămas în principal la nivelul stabilit în anul 1997, actualizat în anul 2010 prin aplicarea indicelui de inflaţie,

    pentru ca sistemul de taxare să reflecte noua structură şi dinamică a procesului civil, noile garanţii procedurale acordate părţilor pentru asigurarea unui proces echitabil, precum şi acoperirea costurilor suplimentare pentru dezvoltarea infrastructurii şi pentru asigurarea logisticii necesare punerii în aplicare a noilor prevederi legale,

    ţinând cont, astfel, de necesitatea asigurării, pe de o parte, a unui echilibru corespunzător între eforturile bugetare de asigurare a unui serviciu public calitativ şi obligaţia cetăţeanului care foloseşte acest serviciu de a contribui la susţinerea costurilor, dar şi, pe de altă parte, a transparenţei aplicării normelor în materie implicând o evidenţă clară asupra tuturor operaţiunilor pe care le implică sistemul de taxare,

    luând în considerare faptul că neadoptarea în regim de urgenţă a prezentului act normativ ar conduce la conservarea unui sistem de taxare neadecvat faţă de liniile trasate prin regândirea sistemului juridic românesc odată cu adoptarea noului Cod civil şi a noului Cod de procedură civilă, cu consecinţe negative pe planul situaţiei justiţiabililor şi al nevoilor acute ale sistemului judiciar, dar şi al transparenţei şi disciplinei financiare impuse de exerciţiul colectării la buget a sumelor derivând din plata taxelor judiciare de timbru,

    având în vedere că aspectele mai sus menţionate vizează un interes public şi constituie o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, impunând adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă,

    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

 

    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

 

   Art. 1. - (1) Acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă.

   (2) Taxele judiciare de timbru sunt datorate, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, de către toate persoanele fizice şi juridice şi reprezintă plata serviciilor prestate de către instanţele judecătoreşti, precum şi de către Ministerul Justiţiei şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

   (3) În cazurile anume prevăzute de lege, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru.

   Art. 2. - Taxele judiciare de timbru se stabilesc în mod diferenţiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, cu excepţiile prevăzute de lege.

   Art. 3. - (1) Acţiunile şi cererile evaluabile în bani, introduse la instanţele judecătoreşti, se taxează astfel:

   a) până la valoarea de 500 lei – 8%, dar nu mai puţin de 20 lei;

   b) între 501 lei şi 5.000 lei – 40 lei + 7% pentru ce depăşeşte 500 lei;

   c) între 5.001 lei şi 25.000 lei – 355 lei + 5% pentru ce depăşeşte 5.000 lei;

   d) între 25.001 lei şi 50.000 lei – 1.355 lei + 3% pentru ce depăşeşte 25.000 lei;

   e) între 50.001 lei şi 250.000 lei – 2.105 lei +2% pentru ce depăşeşte 50.000 lei;

   f) peste 250.000 lei – 6.105 lei + 1% pentru ce depăşeşte 250.000 lei.

   (2) Se taxează potrivit alin. (1) şi următoarele categorii de acţiuni:

   a) în constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui act juridic patrimonial; cererea privind repunerea părţilor în situaţia anterioară este scutită de taxă de timbru dacă este accesorie acestor cereri;

   b) privind constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial;

   c) prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care ţine loc de act autentic de înstrăinare a unor bunuri imobile sau de constituire a unor drepturi reale asupra acestora.

   Art. 4. - (1) În cazul acţiunilor posesorii taxa judiciară de timbru se calculează la o valoare care se stabileşte la 20% din valoarea bunului a cărui posesie se solicită.

   (2) Taxa judiciară de timbru pentru acţiunile care au ca obiect un dezmembrământ al dreptului de proprietate se calculează la o valoare stabilită la 20% din valoarea bunului asupra căruia poartă dezmembrământul. În cazul cererilor care au ca obiect servituţi taxa judiciară de timbru se calculează prin raportare la 20% din valoarea imobilului asupra căruia se solicită constituirea servituţii.

   Art. 5. - (1) Cererile în materia partajului judiciar se taxează astfel:

   a) stabilirea bunurilor supuse împărţelii – 3% din valoarea acestora;

   b) stabilirea calităţii de coproprietar şi stabilirea cotei-părţi ce se cuvine fiecărui coproprietar – 50 lei pentru fiecare coproprietar;

   c) creanţe pe care coproprietarii le au unii faţă de alţii, născute din starea de proprietate comună – 3% din valoarea creanţelor a căror recunoaştere se solicită;

   d) cererea de raport – 3% din valoarea bunurilor a căror raportare se solicită;

   e) cererea de reducţiune a liberalităţilor excesive – 3% din valoarea părţii de rezervă supusă reîntregirii prin reducţiunea liberalităţilor;

   f) cererea de partaj propriu-zis, indiferent de modalitatea de realizare a acestuia – 3% din valoarea masei partajabile.

   (2) Dacă cererile în materia partajului judiciar prevăzute de alin. (1) se formulează în cadrul aceleiaşi acţiuni, aceasta se taxează cu o singură taxă de 5% din valoarea masei partajabile.

   Art. 6. - (1) Cererile de valoare redusă, soluţionate potrivit procedurii speciale prevăzute de titlul X al cărţii a VI-a din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Cod de procedură civilă, se taxează cu 50 lei, dacă valoarea cererii nu depăşeşte 2.000 lei, şi cu 200 lei, pentru cererile a căror valoare depăşeşte 2.000 lei.

   (2) Cererile privind ordonanţa de plată, prevăzută de titlul IX al cărţii a VI-a din Codul de procedură civilă, se taxează cu 200 lei.

   (3) Cererile de evacuare din imobilele folosite sau ocupate fără drept, soluţionate potrivit procedurii speciale prevăzute de titlul XI al cărţii a VI-a din Codul de procedură civilă, se taxează cu 100 lei.

   (4) Cererile formulate pe cale de ordonanţă preşedinţială, când sunt neevaluabile în bani, se taxează cu 20 lei. Când cererea formulată pe cale de ordonanţă preşedinţială este evaluabilă în bani, aceasta se taxează cu 50 lei, dacă valoarea acesteia nu depăşeşte 2.000 lei, şi cu 200 lei, dacă valoarea ei depăşeşte 2.000 lei.

   Art. 7. - Acţiunile privind stabilirea şi acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnităţii sau reputaţiei unei persoane fizice se taxează cu 100 lei.

   Art. 8. - (1) Se taxează cu 100 lei următoarele acţiuni şi cereri introduse la instanţele judecătoreşti:

   a) cereri pentru constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept nepatrimonial;

   b) cereri în anularea sau în constatarea nulităţii unui act juridic nepatrimonial;

   c) cereri care privesc dreptul de folosinţă a bunului închiriat sau arendat, dacă acestea nu privesc şi plata anumitor sume de bani;

   d) acţiunile în grăniţuire; în ipoteza în care prin aceeaşi cerere se revendică şi o porţiune de teren, la taxa judiciară de timbru stabilită pentru acţiunea în grăniţuire se adaugă şi taxa corespunzătoare valorii suprafeţei revendicate.

   (2) Cererea privind repunerea părţilor în situaţia anterioară, când nu este accesorie acţiunii în constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui act juridic patrimonial se taxează cu 50 lei, dacă valoarea cererii nu depăşeşte 5.000 lei, şi cu 300 lei, pentru cererile a căror valoare depăşeşte 5.000 lei.

   Art. 9. - Următoarele cereri formulate în cursul procesului sau în legătură cu un proces se taxează astfel:

   a) cereri de recuzare în materie civilă – pentru fiecare participant la proces – pentru care se solicită recuzarea – 100 lei;

   b) cereri de strămutare în materie civilă – 100 lei;

   c) cereri de repunere în termen – 20 lei;

   d) cereri de perimare – 20 lei;

   e) cereri de reexaminare împotriva încheierii prin care au fost stabilite amenzile judiciare şi despăgubirile potrivit art. 190 din Codul de procedură civilă – 20 lei;

   f) cereri de reexaminare împotriva încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată, formulate potrivit art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă – 20 lei;

   g) cereri pentru repunerea pe rol, când suspendarea judecării se datorează părţilor – 50% din taxa judiciară de timbru pentru cererea sau acţiunea a cărei judecare a fost suspendată;

   h) cereri pentru refacerea înscrisurilor şi a hotărârilor dispărute – 50 lei;

   i) cereri pentru eliberarea de copii simple de pe înscrisurile aflate la dosar, atunci când sunt efectuate de către instanţă – 0,20 lei/pagină;

   j) cereri pentru legalizarea de copii de pe înscrisurile aflate la dosar, pentru fiecare exemplar de copie – 1 leu/pagină;

   k) cereri pentru eliberarea oricăror altor certificate prin care se atestă fapte sau situaţii rezultate din evidenţele instanţelor de judecată ori cu privire la dosarele aflate în arhiva acestora – 1 leu/pagină;

   l) cereri pentru eliberarea de către instanţele judecătoreşti de copii de pe hotărârile judecătoreşti, cu menţiunea că sunt definitive, se taxează cu 5 lei pentru fiecare exemplar de copie.

   Art. 10. - (1) În materia executării silite, următoarele cereri se taxează astfel:

   a) cereri pentru încuviinţarea executării silite, pentru fiecare titlu executoriu – 20 lei;

   b) cereri de suspendare a executării silite, inclusiv a executării provizorii – 50 lei.

   (2) În cazul contestaţiei la executarea silită, taxa se calculează la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, când acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor urmărite. Taxa aferentă acestei contestaţii nu poate depăşi suma de 1.000 lei, indiferent de valoarea contestată. În cazul în care obiectul executării silite nu este evaluabil în bani, contestaţia la executare se taxează cu 100 lei.

   (3) În cazul în care prin contestaţia la executare silită se invocă, în condiţiile art. 712 alin. (2) din Codul de procedură civilă, şi motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului, taxa de timbru se stabileşte potrivit art. 3 alin. (1).

   (4) Cererile de întoarcere a executării silite se taxează, în toate cazurile, cu 50 lei, dacă valoarea cererii nu depăşeşte 5.000 lei, şi cu 300 lei, pentru cererile a căror valoare depăşeşte 5.000 lei.

   Art. 11. - (1) Alte categorii de cereri se taxează după cum urmează:

   a) cereri prin care părţile solicită instanţei pronunţarea unei hotărâri care să consfinţească înţelegerea părţilor, inclusiv când este rezultată din acordul de mediere – 20 lei; în cazurile în care înţelegerea sau acordul de mediere priveşte transferul dreptului de proprietate sau al altui drept real asupra unuia ori mai multor bunuri imobile, la această sumă se adaugă 50% din valoarea taxei care s-ar datora pentru acţiunea în revendicare a bunului cu valoarea cea mai mare dintre bunurile care fac obiectul dreptului real transferat. În cazul în care înţelegerea sau acordul de mediere are ca obiect partajul, la taxa fixă se adaugă 50% din valoarea taxei calculate potrivit art. 5;

   b) cereri în legătură cu măsurile asigurătorii – 100 lei; când cererile au ca obiect instituirea de măsuri asigurătorii asupra navelor şi aeronavelor se taxează cu 1.000 lei;

   c) contestaţia privind tergiversarea procesului şi plângerea împotriva încheierii de soluţionare a contestaţiei – 20 lei.

   Art. 12. - Cererile pentru dobândirea personalităţii juridice, pentru autorizarea funcţionării şi pentru înregistrarea unor persoane juridice se taxează după cum urmează:

   a) cereri privind înregistrarea partidelor politice sau pentru modificarea statutului acestora – 300 lei;

   b) cereri pentru dobândirea personalităţii juridice de către organizaţiile prevăzute în Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi pentru modificarea actelor constitutive ale acestora – 200 lei;

   c) cereri pentru dobândirea personalităţii juridice de către asociaţiile fără scop lucrativ, fundaţii, uniuni şi federaţii de persoane juridice fără scop lucrativ, precum şi pentru modificarea actelor constitutive ale acestora – 100 lei.

   Art. 13. - Acţiunile formulate în domeniul dreptului de proprietate intelectuală se taxează după cum urmează:

   a) pentru recunoaşterea dreptului de autor şi a drepturilor conexe, pentru constatarea încălcării acestora şi repararea prejudiciilor, inclusiv plata drepturilor de autor şi a sumelor cuvenite pentru opere de artă, precum şi pentru luarea oricăror măsuri în scopul prevenirii producerii unor pagube iminente, pentru asigurarea reparării acestora ori pentru restabilirea dreptului atins – 100 lei;

   b) pentru recunoaşterea calităţii de inventator, de titular de brevet, a drepturilor născute din brevetul de invenţie, din contractele de cesiune şi licenţă, inclusiv drepturile patrimoniale ale inventatorului – 100 lei;

   c) cererile neevaluabile în bani privitoare la drepturile conferite de marcă, desene şi modele industriale – 300 lei.

   Art. 14. - (1) Acţiunile, cererile, obiecţiunile, contestaţiile introduse la instanţele judecătoreşti în temeiul Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, al Ordonanţei Guvernului nr. 10/2004 privind falimentul instituţiilor de credit, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 287/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Legii nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, cu modificările şi completările ulterioare, se taxează cu 200 lei.

   (2) Cererile de competenţa instanţelor judecătoreşti având ca obiect înregistrări în registrul comerţului se taxează cu 100 lei.

   Art. 15. - Taxele judiciare de timbru pentru unele acţiuni şi cereri referitoare la raporturile de familie sunt următoarele:

   a) pentru cererea de divorţ întemeiată pe prevederile art. 373 lit. a) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, denumită în continuare Codul civil – 200 lei;

   b) pentru cererea de divorţ întemeiată pe prevederile art. 373 lit. b) şi c) din Codul civil – 100 lei;

   c) pentru cererea de divorţ întemeiată pe prevederile art. 373 lit. d) din Codul civil – 50 lei;

   d) cererea privind acordarea despăgubirilor sau pentru stabilirea prestaţiei compensatorii – 50 lei;

   e) pentru cererile care nu sunt accesorii unei cereri de divorţ şi care au ca obiect stabilirea locuinţei copilului, exercitarea autorităţii părinteşti, stabilirea contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere şi educare a copiilor, dreptul părintelui sau al altor persoane decât părinţii de a avea legături personale cu copilul, locuinţa familiei – 20 lei fiecare cerere;

   f) orice altă cerere neevaluabilă în bani – 20 lei, dacă nu sunt scutite, potrivit legii, de taxă de timbru.

   Art. 16. - În materia contenciosului administrativ, cererile introduse de cei vătămaţi în drepturile lor printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a le rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege se taxează după cum urmează:

   a) cererile pentru anularea actului sau, după caz, recunoaşterea dreptului pretins, precum şi pentru eliberarea unui certificat, a unei adeverinţe sau a oricărui altui înscris – 50 lei;

   b) cererile cu caracter patrimonial, prin care se solicită şi repararea pagubelor suferite printr-un act administrativ – 10% din valoarea pretinsă, dar nu mai mult de 300 lei.

   Art. 17. - Cererile formulate potrivit Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată, cu modificările ulterioare, se taxează după cum urmează:

   a) contestaţia împotriva deciziei Colegiului director al Camerei Notarilor Publici sau, după caz, a Biroului executiv al Consiliului Uniunii Notarilor Publici prin care au fost soluţionate conflictele de competenţă dintre notarii publici – 100 lei;

   b) plângerile împotriva încheierii de respingere a cererii de îndeplinire a unui act notarial – 20 lei.

   Art. 18. - Se taxează cu 20 lei următoarele cereri formulate potrivit Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată, cu modificările ulterioare:

   a) cereri pentru soluţionarea conflictelor de competenţă între birourile executorilor judecătoreşti;

   b) plângeri împotriva refuzului executorului judecătoresc de a-şi îndeplini atribuţiile prevăzute de lege;

   c) cereri pentru supralegalizarea semnăturii şi a ştampilei executorului judecătoresc.

   Art. 19. - În materie contravenţională, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, precum şi calea de atac împotriva hotărârii pronunţate se taxează cu 20 lei.

   Art. 20. - Acţiunile şi cererile în materie de carte funciară, când nu pun în discuţie fondul dreptului, se taxează cu 50 lei.

   Art. 21. - Cererea privind înregistrarea asociaţiilor de proprietari, de locatari sau mixte şi apelul împotriva încheierii judecătorului-delegat se taxează cu 20 lei.

   Art. 22. - Cererile adresate Ministerului Justiţiei se taxează după cum urmează:

   a) cereri pentru supralegalizarea înscrisurilor sau copiilor de pe înscrisuri, destinate a fi utilizate în străinătate – 10 lei pentru fiecare înscris ori copie;

   b) cereri pentru autorizarea traducătorilor şi interpreţilor – 300 lei;

   c) cereri în vederea atestării titlului oficial de calificare român de consilier juridic şi a experienţei dobândite în România, în vederea admiterii şi practicării acesteia în celelalte state membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European; pentru atestarea calificării de traducător şi interpret autorizat, în vederea exercitării acesteia în statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European ori în Confederaţia Elveţiană; pentru atestarea calificării de expert tehnic judiciar în vederea exercitării acesteia în statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European ori în Confederaţia Elveţiană – 100 lei;

   d) cereri adresate Ministerului Justiţiei în vederea recunoaşterii calificării profesionale de traducător şi interpret autorizat sau expert tehnic judiciar, în condiţiile Legii nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările şi completările ulterioare – 100 lei.

   Art. 23. - (1) Cererile pentru exercitarea apelului împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 50% din:

   a) taxa datorată pentru cererea sau acţiunea neevaluabilă în bani, soluţionată de prima instanţă, dar nu mai puţin de 20 lei;

   b) taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor şi acţiunilor evaluabile în bani, dar nu mai puţin de 20 lei.

   (2) Apelul incident şi apelul provocat se taxează potrivit regulilor prevăzute la alin. (1).

   Art. 24. - (1) Recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 lei dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din Codul de procedură civilă.

   (2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 lei; în aceeaşi ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 lei.

   (3) Recursul incident şi recursul provocat se taxează după regulile prevăzute la alin. (1) şi (2).

   Art. 25. - (1) Se taxează cu 20 lei cererile pentru exercitarea apelului sau, după caz, a recursului împotriva următoarelor hotărâri judecătoreşti:

   a) încheierea prin care s-a dispus vânzarea bunurilor în acţiunea de partaj;

   b) încheierea de suspendare a judecării cauzei;

   c) hotărârile de anulare a cererii ca netimbrată, nesemnată sau pentru lipsa calităţii de reprezentant.

   (2) Se taxează cu 50 lei cererile pentru exercitarea apelului sau, după caz, recursului împotriva următoarelor hotărâri judecătoreşti:

   a) hotărârile prin care s-a respins cererea ca prematură, inadmisibilă, prescrisă sau pentru autoritate de lucru judecat;

   b) hotărârea prin care s-a luat act de renunţarea la dreptul pretins;

   c) hotărârea prin care s-a luat act de renunţarea la judecată;

   d) hotărârea prin care se încuviinţează învoiala părţilor.

   (3) Cererea pentru exercitarea căii de atac care vizează numai considerentele hotărârii se timbrează, în toate situaţiile, cu 100 lei.

   Art. 26. - (1) Pentru formularea contestaţiei în anulare se datorează taxa de 100 lei.

   (2) Cererea de revizuire se taxează cu 100 lei pentru fiecare motiv de revizuire invocat.

   Art. 27. - Orice alte acţiuni sau cereri neevaluabile în bani, cu excepţia celor scutite de plata taxei judiciare de timbru potrivit legii, se taxează cu 20 lei.

   Art. 28. - Dacă legea nu prevede altfel, este scutită de la plata taxei judiciare de timbru orice cerere pentru exercitarea unei căi de atac, ordinare şi extraordinare, împotriva hotărârii judecătoreşti prin care a fost soluţionată o acţiune sau cerere scutită, potrivit legii, de taxă judiciară de timbru.

   Art. 29. - (1) Sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, ordinare şi extraordinare, referitoare la:

   a) stabilirea şi plata pensiilor, precum şi alte drepturi prevăzute prin sistemele de asigurări sociale;

   b) stabilirea şi plata ajutorului de şomaj, a ajutorului de integrare profesională şi a alocaţiei de sprijin, a ajutorului social, a alocaţiei de stat pentru copii, a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi şi a altor forme de protecţie socială prevăzute de lege;

   c) obligaţiile legale şi contractuale de întreţinere, inclusiv acţiunile în constatarea nulităţii, în anularea, rezoluţiunea sau rezilierea contractului de întreţinere;

   d) stabilirea şi acordarea despăgubirilor decurgând din condamnarea sau luarea unei măsuri preventive pe nedrept;

   e) adopţie, ocrotirea minorilor, tutelă, curatelă, interdicţie judecătorească, asistenţa persoanelor cu tulburări psihice, precum şi la exercitarea de către autoritatea tutelară a atribuţiilor ce îi revin;

   f) protecţia drepturilor consumatorilor, atunci când persoanele fizice şi asociaţiile pentru protecţia consumatorilor au calitatea de reclamant împotriva operatorilor economici care au prejudiciat drepturile şi interesele legitime ale consumatorilor;

   g) valorificarea drepturilor Societăţii Naţionale de Cruce Roşie;

   h) exercitarea drepturilor electorale;

   i) cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru prejudiciile materiale şi morale decurgând din acestea;

   j) stabilirea şi acordarea despăgubirilor civile pentru pretinse încălcări ale drepturilor prevăzute la art. 2 şi 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată prin Legea nr. 30/1994, cu modificările ulterioare;

   k) drepturile şi interesele legitime pretinse de foştii deţinuţi şi persecutaţi pentru motive politice în perioada regimului comunist din România;

   l) orice alte acţiuni, cereri sau acte de procedură pentru care se prevăd, prin legi speciale, scutiri de taxă judiciară de timbru.

   (2) Sunt scutite de taxa judiciară de timbru cererile, acţiunile şi căile de atac formulate de către prefect sau primar pentru anularea actelor juridice făcute ori emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

   (3) Sunt scutite de taxa judiciară de timbru cererile pentru dizolvarea societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a grupurilor de interes economic, formulate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

   (4) Acţiunile şi cererile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici şi ale funcţionarilor publici cu statut special sunt asimilate, sub aspectul taxei judiciare de timbru, conflictelor de muncă.

   (5) Pentru eliberarea de copii simple de pe înscrisurile aflate la dosar, dacă realizarea serviciilor de copiere nu se realizează de către instanţă, ci de către prestatori privaţi care funcţionează în sediul instanţei, nu se percepe taxă judiciară de timbru.

   Art. 30. - (1) Sunt scutite de taxa judiciară de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaţilor, Preşedinţia României, Guvernul României, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public şi de Ministerul Finanţelor Publice, indiferent de obiectul acestora, precum şi cele formulate de alte instituţii publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice.

   (2) În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, în categoria venituri publice se includ: veniturile bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale, bugetelor fondurilor speciale, inclusiv ale bugetului Fondului de asigurări sociale de sănătate, bugetului Trezoreriei Statului, veniturile din rambursări de credite externe şi din dobânzi şi comisioane derulate prin Trezoreria Statului, precum şi veniturile bugetelor instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, după caz, veniturile bugetului fondurilor provenite din credite externe contractate ori garantate de stat şi ale căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice, precum şi veniturile bugetului fondurilor externe nerambursabile.

   Art. 31. - (1) Determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru pentru acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti se face de către instanţa de judecată.

   (2) În cazul taxelor calculate în funcţie de valoarea obiectului cererii, valoarea la care se calculează taxele judiciare de timbru este cea prevăzută în acţiune sau în cerere. Dacă valoarea este contestată sau apreciată de instanţă ca vădit derizorie, evaluarea se face în condiţiile art. 98 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

   (3) În cererile având ca obiect dreptul de proprietate sau un alt drept real asupra unui imobil, taxa de timbru se calculează în funcţie de valoarea impozabilă a bunului imobil. Dacă valoarea impozabilă este contestată sau apreciată de instanţă ca vădit derizorie, taxarea cererilor se va face prin raportare la grilele notariale cuprinzând valorile orientative ale proprietăţilor imobiliare.

   (4) Când prin cerere se solicită acordarea unor prestaţii succesive, dacă durata existenţei dreptului este nedeterminată, taxa de timbru se calculează la valoare, corespunzător valorii prestaţiei anuale.

   Art. 32. - Taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege.

   Art. 33. - (1) Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege.

   (2) Dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă, obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei. Prin aceeaşi comunicare instanţa îi pune în vedere reclamantului posibilitatea de a formula, în condiţiile legii, cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării. Dispoziţiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă rămân aplicabile în ceea ce priveşte complinirea celorlalte lipsuri ale cererii de chemare în judecată. Instanţa însă nu va proceda la comunicarea cererii de chemare în judecată în condiţiile art. 201 alin. (1) din Codul de procedură civilă, decât după soluţionarea cererii de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru.

   Art. 34. - (1) Când o acţiune are mai multe capete de cerere, cu finalitate diferită, taxa judiciară de timbru se datorează pentru fiecare capăt de cerere în parte, după natura lui, cu excepţia cazurilor în care prin lege se prevede altfel.

   (2) Dacă la momentul înregistrării cererii au fost timbrate doar o parte din capetele de cerere, acţiunea va fi anulată în parte, numai pentru acele capete de cerere pentru care nu a fost achitată taxa judiciară de timbru.

   (3) Cererile reconvenţionale, cererile de intervenţie principală, precum cererile de chemare în garanţie se taxează după regulile aplicabile obiectului cererii, dacă aceasta ar fi fost exercitată pe cale principală.

   Art. 35. - (1) În cazul cererilor sau al acţiunilor introduse în comun de mai multe persoane, dacă obiectul procesului este un drept ori o obligaţie comună sau dacă drepturile ori obligaţiile lor au aceeaşi cauză sau dacă între ele există o strânsă legătură, taxa judiciară de timbru se datorează în solidar.

   (2) Dacă legea nu prevede altfel, cererile depuse în cursul judecăţii şi care nu modifică valoarea taxabilă a cererii sau caracterul cererii iniţiale nu se taxează.

   Art. 36. - (1) Dacă în momentul înregistrării sale acţiunea sau cererea a fost taxată corespunzător obiectului său iniţial, dar în cursul procesului apar elemente care determină o valoare mai mare a obiectului cererii, instanţa va pune în vedere reclamantului să achite suma datorată suplimentar până la termenul stabilit de instanţă.

   (2) Dacă până la termenul prevăzut de lege sau stabilit de instanţă reclamantul nu îndeplineşte obligaţia de plată a taxei, acţiunea ori cererea nu va putea fi anulată integral, ci va trebui soluţionată în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal.

   Art. 37. - În cazul în care se micşorează valoarea pretenţiilor formulate în acţiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea iniţială, fără a se ţine seama de reducerea ulterioară.

   Art. 38. - În situaţia în care instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părţii la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu.

   Art. 39. - (1) Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate. Cererea de reexaminare este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

   (2) Cererea se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părţilor, prin încheiere definitivă. Dispoziţiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă rămân aplicabile în ceea ce priveşte complinirea celorlalte lipsuri ale cererii de chemare în judecată. Instanţa va proceda la comunicarea cererii de chemare în judecată, în condiţiile art. 201 alin. (1) din Codul de procedură civilă, numai după soluţionarea cererii de reexaminare.

   (3) În cazul admiterii integrale sau parţiale a cererii de reexaminare, instanţa va dispune restituirea taxei de timbru total ori, după caz, proporţional cu reducerea sumei contestate.

   (4) În cazul taxelor datorate pentru cereri adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, soluţionarea cererii de reexaminare este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

   Art. 40. - (1) Taxele judiciare de timbru se plătesc de debitorul taxei în numerar, prin virament sau în sistem on-line, într-un cont distinct de venituri al bugetului local “Taxe judiciare de timbru şi alte taxe de timbru”, al unităţii administrativ teritoriale în care persoana fizică are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, în care persoana juridică are sediul social. Costurile operaţiunilor de transfer al sumelor datorate ca taxă judiciară de timbru sunt în sarcina debitorului taxei.

   (2) Dacă persoana care datorează taxa judiciară de timbru nu are nici domiciliul, nici reşedinţa ori, după caz, sediul în România, taxa judiciară de timbru se plăteşte în contul bugetului local al unităţii administrativ teritoriale în care se află sediul instanţei la care se introduce acţiunea sau cererea.

   (3) La finele fiecărei zile lucrătoare, unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului virează o cotă de 30% din suma colectată în contul de venituri al bugetului local prevăzut la alin. (1) în ziua respectivă în contul distinct de venituri al bugetului de stat “Taxe judiciare de timbru şi alte taxe de timbru”, deschis la unităţile Trezoreriei Statului. Ministerul Finanţelor Publice comunică lunar Ministerului Justiţiei informaţiile privind sumele virate în acest cont.

   Art. 41. - (1) Executarea creanţelor având ca obiect taxa judiciară de timbru se efectuează prin organele de executare ale unităţilor administrativ-teritoriale prevăzute la art. 40 alin. (1), potrivit dispoziţiilor legale privind executarea creanţelor fiscale şi procedurii prevăzute de aceste dispoziţii.

   (2) În cazul persoanelor fizice sau juridice care nu au domiciliul sau reşedinţa ori, după caz sediul în România, executarea creanţelor având ca obiect taxa judiciară de timbru se efectuează prin organele de executare ale unităţilor administrativ-teritoriale prevăzute la art. 40 alin. (2).

   (3) În vederea executării creanţelor având ca obiect taxa judiciară de timbru, instanţele judecătoreşti vor comunica de îndată hotărârea, care constituie titlu executoriu pentru plata taxei judiciare de timbru, către organele prevăzute la alin. (1) şi (2).

   Art. 42. - (1) Persoanele fizice pot beneficia de scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 193/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

   (2) Instanţa acordă persoanelor juridice, la cerere, facilităţi sub formă de reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru datorate pentru acţiuni şi cereri introduse la instanţele judecătoreşti, în următoarele situaţii:

   a) cuantumul taxei reprezintă mai mult de 10% din media venitului net pe ultimele 3 luni de activitate;

   b) plata integrală a taxei nu este posibilă deoarece persoana juridică se află în curs de lichidare sau dizolvare ori bunurile acesteia sunt, în condiţiile legii, indisponibilizate.

   (3) În mod excepţional, instanţa poate acorda persoanelor juridice reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru, în alte cazuri în care apreciază, faţă de datele referitoare la situaţia economico-financiară a persoanei juridice, că plata taxei de timbru, la valoarea datorată, ar fi de natură să afecteze în mod semnificativ activitatea curentă a persoanei juridice.

   (4) Reducerea taxei de timbru poate fi acordată separat sau, după caz, împreună cu eşalonarea sau amânarea plăţii.

   Art. 43. - (1) Cererea pentru acordarea facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru se poate formula prin cererea de chemare în judecată sau în condiţiile art. 33 alin. (2) ori art. 36.

   (2) Pentru soluţionarea cererii de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, instanţa poate solicita orice lămuriri şi dovezi părţii sau informaţii scrise autorităţilor competente.

   (3) Asupra cererii de acordare a facilităţilor la plata taxei de timbru instanţa se pronunţă fără citare, prin încheiere motivată dată în camera de consiliu. Încheierea se comunică solicitantului şi părţii adverse, dacă este cazul.

   (4) Împotriva încheierii, părţile interesate pot formula cerere de reexaminare, în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii. Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

   (5) Cererea de reexaminare se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, instanţa pronunţându-se prin încheiere irevocabilă.

   Art. 44. - (1) În cazul încuviinţării cererii de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, prin încheiere se vor stabili, după caz, cota de reducere sau cuantumul redus al taxei, termenul ori termenele de plată şi cuantumul ratelor.

   (2) Eşalonarea plăţii taxelor judiciare de timbru se poate face pe parcursul a cel mult 24 de luni şi pentru maximum 12 termene.

   (3) În cazul eşalonării sau amânării, instanţa transmite hotărârea de încuviinţare, care constituie titlu executoriu, organelor competente, potrivit art. 41, pentru urmărirea executării obligaţiei de plată ori, după caz, pentru punerea în executare a hotărârii privind plata taxei ori a părţii din taxa datorată, la termenele stabilite.

   (4) În cazul în care reclamantul a beneficiat de reducerea taxei judiciare de timbru, instanţa de judecată va obliga pe pârâtul care pierde procesul la plata sumei pentru care s-a acordat reducerea. Dispozitivul hotărârii constituie titlu executoriu. Prevederile art. 41 sunt aplicabile.

   Art. 45. - (1) Sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parţial sau proporţional, la cererea petiţionarului, în următoarele situaţii:

   a) când taxa plătită nu era datorată;

   b) când s-a plătit mai mult decât cuantumul legal;

   c) când acţiunea sau cererea rămâne fără obiect în cursul procesului, ca urmare a unor dispoziţii legale;

   d) când acţiunea corect timbrată a fost anulată în condiţiile art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă sau când reclamantul a renunţat la judecată până la comunicarea cererii de chemare în judecată către pârât;

   e) când, în procesul de divorţ, părţile au renunţat la judecată ori s-au împăcat;

   f) când contestaţia la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă;

   g) în cazul în care instanţa de judecată se declară necompetentă, trimiţând cauza la un alt organ cu activitate jurisdicţională, precum şi în cazul respingerii cererii, ca nefiind de competenţa instanţelor române;

   h) când probele au fost administrate de către avocaţi sau consilieri juridici;

   i) în cazul în care participantul la proces care a fost recuzat se abţine sau dacă cererea de recuzare ori de strămutare a fost admisă;

   j) în alte cauze expres prevăzute de lege.

   (2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. d), e) şi i) se restituie jumătate din taxa plătită, iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. f) taxa se restituie proporţional cu admiterea contestaţiei. În cazul prevăzut la alin. (1) lit. h) se restituie jumătate din taxa plătită, indiferent de modalitatea în care a fost soluţionat procesul, după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.

   (3) Dreptul de a solicita restituirea poate fi exercitat în termen de un an de la data naşterii sale.

   (4) Cererea de restituire se adresează instanţei judecătoreşti la care s-a introdus acţiunea sau cererea. În cazul taxelor plătite pentru cereri formulate Ministerului Justiţiei sau Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cererea de restituire se adresează acestuia.

   (5) Cererea de restituire soluţionată de instanţa de judecată va fi depusă în vederea restituirii la unitatea administrativteritorială la care a fost achitată taxa.

   (6) Dacă legea nu prevede altfel, taxele judiciare de timbru plătite pentru cereri şi acţiuni anulate ca insuficient timbrate nu se restituie.

   (7) Procedura de restituire a sumelor achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se aprobă prin ordin comun al viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, şi al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice.

   Art. 46. - Sumele realizate din cheltuielile judiciare avansate de stat din bugetele aprobate Ministerului Justiţiei şi Ministerului Public pentru desfăşurarea proceselor penale, care sunt suportate de părţi sau de alţi participanţi la proces, în condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi din amenzile judiciare se constituie venit la bugetul de stat şi se virează într-un cont distinct de venituri al acestuia. Ministerul Finanţelor Publice comunică lunar Ministerului Justiţiei informaţiile privind sumele virate în acest cont. Executarea silită a hotărârii se va efectua prin organele de executare din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în a căror rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul, potrivit legislaţiei privind executarea silită a creanţelor fiscale.

   Art. 47. - Impozitul pe veniturile realizate din activităţi desfăşurate de avocaţi, notari publici şi executori judecătoreşti se constituie venit la bugetul de stat şi se virează într-un cont distinct de venituri al acestuia. Ministerul Finanţelor Publice comunică lunar Ministerului Justiţiei informaţiile privind sumele virate în acest cont.

   Art. 48. - (1) Avansarea remuneraţiei curatorului special numit de instanţă în condiţiile art. 58 şi 167 din Codul de procedură civilă este în sarcina persoanei ale cărei interese sunt ocrotite prin numirea curatorului.

   (2) Instanţa poate stabili, prin încheierea prevăzută de art. 58 alin. (4) din Codul de procedură civilă, ca avansarea remuneraţiei curatorului să se facă de cealaltă parte, când o asemenea măsură este în interesul continuării procesului.

   (3) Sumele avansate cu titlu de remuneraţie a curatorului special se includ în cheltuielile de judecată şi vor fi puse în sarcina părţii care pierde procesul.

   Art. 49. - (1) În mod excepţional, în cazuri urgente, care nu suferă amânare şi dacă nici nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a proceda potrivit alin. (2), instanţa va încuviinţa avansarea remuneraţiei cuvenite curatorului special din bugetul statului. Sumele avansate din bugetul statului cu titlu de remuneraţie pentru curatorul special constituie cheltuieli judiciare şi vor fi puse în sarcina părţii care pierde procesul.

   (2) Obligaţia de plată a cheltuielilor judiciare către stat constituie creanţă fiscală. Dispozitivul hotărârii, cuprinzând obligaţia de plată către stat a sumelor avansate din bugetul statului, constituie titlu executoriu şi se comunică de îndată organelor competente. Articolul 46 este aplicabil.

   (3) Dacă partea ocrotită prin numirea curatorului a pierdut procesul şi este lipsită de venituri sau face parte dintr-o categorie pentru care legea prevede acordarea asistenţei juridice gratuite, sumele avansate din bugetul statului rămân în sarcina acestuia.

   Art. 50. - (1) Nivelul taxelor judiciare de timbru prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se actualizează anual cu indicele ratei inflaţiei, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice şi a Ministerului Justiţiei.

   (2) În aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor Publice pot elabora norme metodologice.

   Art. 51. - Instanţele de judecată vor folosi sistemul informatic de management al dosarului în instanţă pentru înregistrarea şi gestionarea informaţiilor referitoare la taxele de timbru, pe tipuri de acţiuni şi cereri, corelate cu temeiul legal specific fiecărui tip. Înregistrările rezultate cu privire la taxele judiciare de timbru se vor efectua şi se vor putea utiliza centralizat. Prin regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti se va stabili modalitatea de completare a câmpurilor în sistemul informatic.

   Art. 52. - Articolul 592 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 22 mai 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:

    ”Art. 592. -

    Cererea adresată instanţei privind pronunţarea unei hotărâri care să consfinţească înţelegerea părţilor rezultată din acordul de mediere se taxează potrivit legii.”

   Art. 53. - Articolul 36 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:

    ”Art. 36. - Pentru plângerea împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, pentru recursul formulat împotriva hotărârii judecătoreşti prin care s-a soluţionat plângerea, precum şi pentru orice alte cereri incidente se percep taxele judiciare de timbru prevăzute de lege.”

   Art. 54. - În cuprinsul actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, toate trimiterile făcute la Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, se consideră a fi făcute la prezenta ordonanţă de urgenţă.

   Art. 55. - Pentru cererile şi acţiunile introduse până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, timbrul judiciar se aplică, respectiv taxele judiciare de timbru se stabilesc şi se plătesc în cuantumul prevăzut de legea în vigoare la data introducerii lor.

   Art. 56. - Începând cu data de 1 ianuarie 2014, din sumele încasate în contul bugetelor locale ale unităţilor administrativteritoriale, cota care se virează la bugetul de stat potrivit art. 40 alin. (3) este de 45%.

   Art. 57. - (1) În cazul cererilor prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri care ţine loc de act autentic de înstrăinare a unor bunuri imobile, instanţa de judecată va solicita extras de carte funciară pentru bunurile imobile ce au carte funciară deschisă sau certificat de sarcini pentru imobilele care nu au carte funciară deschisă, certificat fiscal emis de compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale şi dovada debitelor la zi ale cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari.

   (2) Dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, cu modificările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.

   (3) În cazul acestor cereri, dacă instanţa de judecată va dispune efectuarea unei expertize tehnice judiciare, aceasta va fi avizată de oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară.

   Art. 58. - La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă:

   a) Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare;

   b) Ordonanţa Guvernului nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 30 august 1995, aprobată cu modificări prin Legea nr. 106/1995, cu modificările şi completările ulterioare.

 

PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,
Nicolae-Liviu Dragnea
Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,
Daniel Chiţoiu
p. Ministrul delegat pentru buget,
Enache Jiru,
secretar de stat
Ministrul afacerilor interne,
Radu Stroe
Ministrul justiţiei,
Robert Marius Cazanciuc

    Bucureşti, 26 iunie 2013.

    Nr. 80.

 

Acțiunea în revendicare, potrivit dispozițiilor din Noul Cod Civil

Filed under: Legal

Actiunea in revendicare constituie principalul mijloc de aparare a dreptului de proprietate privata (art.563 si urm din NCC) si publica (art.865 din NCC).

Ca si definitie, putem spune ca actiunea in revendicare reprezinta actiunea aflata la indemana proprietarului bunului impotriva posesorului sau impotriva altei persoane care detine bunul respectiv, fara drept.

            Proprietarul are dreptul, ca pe langa revendicarea bunului, sa solicite si despagubiri.

Dreptul la actiunea in revendicare este imprescriptibil, cu exceptia cazurilor in care prin lege se dispune altfel (art.563 alin.2 din NCC). Asadar, actiunea in revendicare poate fi introdusa oricand, indiferent daca priveste un bun mobil sau un bun imobil, cu exceptia cazurilor in care prin lege se dispune altfel (de ex, potrivit art.937 alin.1 din NCC, bunul bunul mobil pierdut sau furat poate fi revendicat de la posesorul de buna-credinta, daca actiunea este intentata, sub sancţiunea decaderii, în termen de 3 ani de la data la care proprietarul a pierdut stapanirea materiala a bunului).

Se naste o discutie interesanta in ceea ce priveste interpretarea dispozitiilor art.566 alin.1  din NCC, in sensul in care urmeaza a se stabili natura juridica a actiunii intemeiata pe prevederile articolului mentionat, aparent legiuitorul incluzand in actiunea in revendicare si o actiune in despagubiri.

Stabilirea naturii juridice a actiunii in despagubiri intemeiata pe dispozitiile art.566 alin.1 din NCC are o importanta deosebita in ceea ce priveste aplicarea dispozitiilor referitoare la prescriptia extinctiva. Apreciem ca o asemenea solicitare are acelasi caracter imprescriptibil, dat fiind faptul ca avem in vedere o cerere accesorie actiunii in revendicare.

Astfel, potrivit art. 2502 alin.1 din NCC, dreptul la acţiune este imprescriptibil in cazurile prevazute de lege, precum si ori de cate ori, prin natura sau obiectul dreptului subiectiv ocrotit, exercitiul sau nu poate fi limitat in timp. Prin natura lor, despagubirile la care se face referire în art. 566 alin.1 NCC vin sa inlocuiasca bunul. Practic, art.2502 alin.1 trebuie interpretat restrictiv, in sensul in care este vorba de un drept supus prescripţiei extinctive, care insă datorita unei situatii particulare (natura sau obiectul dreptului subiectiv) este considerat imprescriptibil.

Nu acelasi lucru insa se va avea in vedere in situatia in care se solicita despagubiri ca urmare a antrenarii raspunderii civile delictuale.

Calitate procesuala activa intr-o actiune in revednicare o are titularul dreptului de proprietate. Ca element de noutate, in cazul coproprietatii (proprietate pe cote-parti), NCC prevede ca in orice actiune privitoare la coproprietate, inclusiv in cazul actiunii in revendicare, fiecare coproprietar poate sta singur in justitie, indiferent de calitatea procesuala, spre deosebire de principiul unanimitatii consacrat de vechea reglementare.

Calitate procesuala pasiva o are persoana in a carei posesiune nelegitima se afla bunul pe care reclamantul il revendica.

Art.565 NCC stipuleaza ca, in cazul imobilelor inscrise in cartea funciara, dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciara.

            Cererea de chemare in judecata trebuie sa indeplineasca cerintele prevazute de art.82 si art.112 din Codul de procedura civila.

Actiunea in revednicare imobiliara este de competenta instantei in a carei raza teritoriala se afla imobilul (conform art.10 din Codul de procedura civila), iar cea mobiliara este de competenta instantei in a carei raza teritoriala se afla domiciliul paratului (conform art.5 din Codul de procedura civila).

Ambele actiuni se timbreaza la valoarea bunului revendicat.

Ca efect al admiterii actiunii in revendicare, paratul va fi obligat la restituirea bunului sau la despagubiri, evaluate în raport cu momentul restituirii, daca bunul a pierit din culpa sa ori a fost instrainat. De asemenea, in aceleasi condiţii, paratul va fi obligat la restituirea productelor sau a contravalorii acestora. Paratul posesor de rea-credinta sau detentorul precar va fi obligat, la cererea reclamantului, si la restituirea fructelor produse de bun pana la inapoierea acestuia către proprietar.

La cererea paratului, proprietarul poate fi obligat sa restituie posesorului cheltuielile necesare pe care acesta le-a facut, cheltuielile utile, in limita sporului de valoare, daca prin lege nu se prevede altfel, precum şi cheltuielile necesare pentru producerea şi culegerea fructelor sau a productelor. Proprietarul nu este dator sa acopere cheltuielile voluptoare, in timp ce posesorul are dreptul de a-si insusi lucrarile efectuate cu aceste cheltuieli numai daca prin aceasta bunul nu se deterioreazăîn situaţia în care cheltuielile necesare, utile sau voluptoare se concretizeaza intr-o lucrare noua, nu se poate cere restituirea acestora, in acest caz fiind incidente dispoziţiile corespunzătoare din materia accesiunii imobiliare artificiale.

Paratul are un drept de retenţie asupra produselor pana la restituirea cheltuielilor facute pentru producerea şi culegerea acestora, cu excepţia cazului in care proprietarul furnizeaza paratului o garantie indestulatoare (art.566 alin.6 din NCC).

Hotararea judecătoreasca prin care s-a admis acţiunea în revendicare este opozabila si poate fi executata si impotriva tertului dobanditor, in condiţiile Codului de procedura civila.

Cesiunea și transmiterea părților de interes și a părților sociale la la SNC, SCS, SRL, GIE şi GEIE, constituite în temeiul Legii nr. 31/1990

Filed under: Legal

Etapa I – numai pentru transmiterea către persoane din afara societăţii la SRL, cu excepţia cazului în
care dobândirea de părţi sociale are loc prin succesiune

1. Cerere de depunere şi menţionare acte ( original);
2. Actul modificator al actului constitutiv (hotărârea adunării generale a asociaţilor/ decizia asociatului unic), atestată de avocat sau legalizată la notar;
3. Dacă este cazul, împuternicire specială (în formă autentică), avocaţială sau delegaţie pentru persoanele
desemnate să îndeplinească formalităţile legale (original); daca sunt mai multe nume trecute pe delegație, trebuie solicitată trecerea tuturor acestor nume în sistem, pentru a evita problemele la ridicarea actelor.
4. Dovezile privind plata taxelor/tarifelor legale:
- taxa de registru;
- tariful de publicare în Monitorul Oficial, Partea a IV-a.

Etapa a – II – a – la 30 de zile de la publicarea în Monitotul Oficial a extrasului din actul de modificare.
1. Cerere de înregistrare (original);
2. Dovada publicării hotărârii adunării generale a asociaţilor/ deciziei asociatului unic. Confirmarea publicării
se efectuează de ORCT.
3. Dacă este cazul hotărârea de respingere a opoziţiei formulate la hotărârea adunării generale a asociaţilor/
decizia asociatului unic;
4. Actul modificator al actului constitutiv (hotărârea adunării generale a asociaţilor/ decizia asociatului unic
sau actul adiţional la actul constitutiv); pentru SNC, SCS, GIE, GEIE, actul modificator se întocmeşte în
formă autentică (original);*
5. Actul constitutiv actualizat;*
6. Contractul de cesiune, în original; dacă actul modificator conţine toate clauzele referitoare la drepturile şi
obligaţiile cedenţilor şi cesionarilor şi a fost semnat şi de aceştia, contractul de cesiune nu se mai prezintă; La solicitarea clientului, avocații SCA ”Dumitru și Paraniac” vor redacta și contractul de cesiune, în vederea apărării intereselor acestuia.
7. Copii certificate de pe actele de identitate ale persoanelor fizice şi, după caz, de pe certificatele de
înregistrare ale persoanelor juridice care dobândesc calitatea de asociaţi;
8. În cazul dobândirii de părţi sociale prin succesiune, se vor depune, după caz: certificatul de deces şi
certificatul de moştenitor sau hotărârea judecătorească irevocabilă care atestă această calitate (copii), în
cazul în care s-a prevăzut clauza continuării societăţii cu moştenitorii, declaraţia asociaţilor din care să
rezulte că sunt de acord cu continuarea societăţii (original), actul de numire al curatorului (copie), emis de
autoritatea tutelară, în situaţia în care moştenitorii sunt minori; contractul de societate, dacă este cazul
(exemplu transmiterea părţilor sociale de la asociatul unic către mai mulţi asociaţi).
9. Declaraţiile date pe proprie răspundere de către asociatul unic/noii asociaţi care prin cesiune sau moştenire
au dobândit părţi sociale/noii administratori din care să rezulte că îndeplinesc condiţiile legale pentru
deţinerea acestor calităţi (original);
10. Certificatele de cazier fiscal pentru asociaţii care intră în societate, în cazul în care transmiterea părţilor de
interes sau a părţilor sociale se efectuează către persoane din afara societăţii;
11. Certificat, original sau copie certificată şi traducerea realizată de un traducător autorizat a cărui semnătură să
fie legalizată de un notar public, de la registrul în care este înmatriculată persoana juridică din străinătate,
care să ateste existenţa acesteia;
12. Dacă potrivit actelor de cesiune s-au obţinut câştiguri de către cedentul persoană fizică din vânzarea părţilor
sociale/ acţiunilor, câştiguri determinate ca diferenţă pozitivă între preţul de vânzare şi valoarea
nominală/preţul de cumpărare, se vor depune şi documentele de plată a impozitului pe venit.
13. Dacă este cazul:
- hotărârea judecătorească prin care s-a dispus transmiterea părţilor sociale/părţilor de interes ca urmare a
retragerii sau excluderii unui asociat/membru;
- actul de transmitere în forma cerută de lege pentru contractul de donaţie, în cazul transmiterii prin donaţie
a părţilor sociale/părţilor de interes;
- avizele prealabile prevăzute de legile speciale (original);
- împuternicire specială (în formă autentică), avocaţială sau delegaţie pentru persoanele desemnate să
îndeplinească formalităţile legale (original).
14. Dovezile privind plata taxelor/tarifelor legale:
- taxe de registru;
- tariful de publicare în Monitorul Oficial, Partea a IV-a (numai pentru GIE şi GEIE, care parcurg o
singură etapă).

Dacă apelați la serviciile ”Dumitru și Paraniac” Societate Civilă de Avocați, onorariul de bază pentru redactarea actelor și depunere/ridicare, este în valoare de 600 RON, exclusiv taxele percepute de Registrul Comerțului. Documentația se depune în ziua lucrătoare următoare aducerii de către client a tuturor documentelor solicitate.

 

Onorarii executori judecătorești

Filed under: Legal

Din varii motive, se întâmplă ca o persoană să ajungă, în calitate de debitor, în faza de executare silită. În aceste condiții, va putea observa că, pe lângă debitul principal, sunt prevăzute sume cu titlu de cheltuieli de executare. Din păcate, de cele mai multe ori, aceste sume sunt disproporționate în raport cu debitul principal și cu demersurile întreprinse efectiv de către executorul judecătoresc.

În aceste condiții, soluția este formularea unei contestații la executare, în cadrul căreia instanța va avea posibilitatea să analizeze obiectiv raportul între munca prestată de executorul judecătoresc și onorariul perceput de acesta, chiar și în condițiile în care se încadrează în limitele prevăzute de Ordinul nr.2.550 /2006 privind onorariile minimale si maximale pentru serviciile prestate de executorii judecatoresti si cheltuielile ocazionate de efectuarea executarii silite. 

 

 

Opinie juridică referitoare la lichidarea / dizolvarea societăților comerciale

Filed under: Legal

OPINIE JURIDICA CU PRIVIRE LA DIZOLVAREA/LICHIDAREA SOCIETATILOR COMERCIALE (LEGEA NR.31/1990 SI LEGEA NR.85/2006)

 

Sediul materiei privind subiectele dreptului civil il constituie noul cod civil (NCC) (Legea nr.287/2009 privind codul civil, republicata in temeiul dispozitiilor art.218 din Legea nr.71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr.287/2009).

In intelesul acestui act normativ, constituie subiecte de drept civil persoanele fizice si persoanele juridice.

            Art.188 din NCC individualizeaza persoanele juridice, definindu-le ca fiind acele entitati prevazute de lege, precum si de orice alte organizatii legal infiintate, care desi nu sunt declarate de lege persoane juridice, indeplinesc toate conditiile prevazute la art.187 din acelasi act normativ, si anume: au o organizare de sine statatoare si un patrimoniu propriu, afectat realizarii unui anumit scop licit si moral, in acord cu interesul general.

In existenta acesteia ca si subiect de drept civil, persoana juridica se infiinteaza, se inregistreaza, dobandind in acest fel capacitate de folosinta si de exercitiu in vederea exercitarii drepturilor si obligatiilor asumate, functioneaza, se poate reorganiza si, poate inceta sa fiinteze ca si entitate juridica, in cazuri anume prevazute de actele constitutive sau de lege.

Ca si modalitate de incetare a persoanei juridice, printre enumerarile formulate in economia articolului 244 din NCC, regasim si dizolvarea, a carei definitie expresa nu o vom intalni reglementata intr-un act normativ, doctrina fiind aceea care a incercat sa ofere o definitie a acestei etape din cadrul procesului de incetare a persoanei juridice.

Potrivit art.245 din NCC, persoana juridica de drept privat se dizolva:

a)      Daca termenul pentru care au fost constituite s-a implinit;

b)      Daca scopul a fost realizat ori nu mai poate fi indeplinit;

c)      Daca scopul pe care il urmaresc sau mijloacele intrebuintate pentru realizarea acestuia au devenit contrare legii sau ordinii publice ori daca ele urmaresc un alt scop decat cel declarat;

d)     Prin hotararea organelor competente ale acestora;

e)      Prin orice alt mod prevazut de lege, de actul de constituire sau statut.

Acest ultim punct trebuie coroborat cu dispozitiile art.227 din Legea nr.31/1990 privind societatile comerciale.

Apreciem ca este de mentionat si faptul ca, potrivit dispozitiilor art.531 din C. penal, vom regasi dizolvarea persoanei juridice, ca si pedeapsa complementara aplicata in momentul in care aceasta este condamnata pentru savarsirea unei infractiuni prevazuta si pedepsita de legea penala. Aceasta prevedere are ca efect deschiderea procedurii de lichidare, potrivit legii (Legea nr.31/1990), iar o copie de pe dispozitivul hotararii definitive de condamnare prin care s-a aplicat aceasta pedeapsa va fi comunicata, de indata, instantei civile competente, care va proceda la desemnarea lichidatorului – art.712 din C.penal.

Revenind la legea civila ce guverneaza materia, potrivit art.246 din NCC, persoana juridica de drept public se dizolva numai in cazurile si in conditiile anume prevazute de lege.Urmare intervenirii acestei modalitati de incetare a persoanei juridice, aceasta intra in lichidare in vederea valorificarii activului si a platii pasivului, altfel spus, persoana juridica isi pastreaza capacitatea civila pentru operatiunile necesare lichidarii pana la finalizarea acesteia.

Cu alte cuvinte, persoana juridica, dupa intervenirea dizolvarii, urmareste transformarea activului in lichiditati si plata creditorilor, urmand, ca la finalul operatiunilor, sa efectueze partajarea activului net ramas intre asociati.

Dupa finalizarea acestei operatiuni, persoana juridica inceteaza efectiv sa mai existe, nemaifiind considerata o entitate juridica, economica si sociala.

Astfel, pornind de la norma generala care este reprezentata de Noul Cod Civil, prin aparitia Legii nr.31/1990 – se instituie norma speciala in ceea ce priveste constituirea, functionarea, dizolvarea si lichidarea unei persoane juridice, in speta a societatilor comerciale, indiferent de forma de functionare a acestora (in nume colectiv, in comandita simpla, pe actiuni, in comandita pe actiuni si cu raspundere limitata).

Distinct de aceasta reglementare, societatea romaneasca a inteles sa aseze pe un fundament juridic solid si situatia persoanelor juridice aflate intr-o stare de insolventa sau de insolventa iminenta, adica acea situatie in care pasivul acumulat depaseste cu mult activul de care dispune persoana juridica respectiva.

In aceste conditii, a aparut Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei, act normativ ce abroga dispozitiile Legii nr.64/1995 privind reorganizarea judiciara si a falimentului.

Potrivit capitolului I al Titlului VI din Legea nr.31/1990, cazurile de dizolvare ale unei societati comerciale sunt expres prevazute de textul art.227, trecerea timpului stabilit pentru durata societatii, imposibilitatea realizarii obiectului de activitate al societatii sau realizarea acestuia, declararea nulitatii societatii, hotararea adunarii generale, hotararea tribunalului, la cererea oricarui asociat, pentru motive temeinice, precum neintelegerile grave dintre asociati, ce impiedica functionarea societatii, insolventa societatii, alte cauze prevazute de lege sau de actul constitutiv al societatii, cu particularitatile specifice fiecarei forme de constituire, astfel cum le regasim in continutul art.228 (cazuri speciale de dizolvare a unei societati pe actiuni) si art.229 (cazuri speciale de dizolvare pentru societati in nume colectiv, societati cu raspundere limitata, societati in comandita simpla sau in comandita pe actiuni) din actul normativ sus-indicat.

Legea speciala mai prevede posibilitatea ca instanta de judecata competenta, in speta tribunalul, la cererea oricarei persoane interesate, precum si a Oficiului National al Registrului Comertului, in cazurile expres si limitativ prevazute de textul de lege al art.237 sa pronunte dizolvarea unei societati comerciale.

Dizolvarea unei societati comerciale, in conditiile Legii nr.31/1990, are drept efect deschiderea procedurii lichidarii. Din acest moment directorii, administratorii, respectiv directoratul, nu mai pot intreprinde noi operatiuni, in caz contrar fiind tinuti personal si in solidar raspunzatori pentru actiunile intreprinse. Societatea isi pastreaza personalitatea juridica pentru operatiunile specifice lichidarii, pana la finalizarea acestei proceduri (art.233 din Legea nr.31/1990). Art.2371 din acelasi act normativ instituie limitele raspunderii asociatilor, atat pe parcursul desfasurarii procedurilor de dizolvare, cat si in cadrul lichidarii.

Activitatea de lichidare a societatilor este reglementata prin Titlul VII din Legea 31/1990, art.252-270. Astfel, lichidatorii (persoane fizice sau juridice), autorizati in conditiile legii, pe langa puterile conferite de asociati, indeplinesc atributiile prevazute la art.255 din lege, isi exercita mandatul acordat sub controlul cenzorilor, respectiv al consiliului de supraveghere (in situatia societatilor pe actiuni administrate in sistem dualist) si efectueaza toate operatiunile specifice acestei proceduri, cu respectarea prevederilor art.256-260 din lege.

Lichidarea pornita in temeiul dispozitiilor legii societatilor comerciale nu libereaza pe asociati si nu impiedica deschiderea procedurii de faliment a societatii, astfel cum aceasta este reglementata de Legea nr.85/2006.

In completarea acestui domeniu de aplicare, se impune prezentarea diferentelor specifice aduse prin prevederile Legii nr.85/2006, care reglementeaza in mod expres una din modalitatile de dizolvare prevazute de Legea nr.31/1990 (este vorba de falimentul societatii, astfel cum este mentionat la articolului 227 alin.1 lit.f)

Asadar, scopul acestei legi (Legea nr.85/2006) este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat in insolventa.

Daca in procedura lichidarii persoanei juridice pornite in baza Legii nr.31/1990, participantii sunt membrii organelor de conducere ai acesteia si lichidatorul, in procedura instituita de Legea nr.85/2006, organele ce aplica aceasta procedura sunt: instantele judecatoresti, judecatorul sindic, adminstratorul judiciar si lichidatorul. Alaturi de acesti participanti, vom regasi si creditorii debitorului, adica acele persoane fizice sau juridice ce detin un drept de creanta asupra averii debitorului si care, au solicitat in mod expres instantei sa le fie inregistrate creantele in tabelul definitiv de creante sau in tebelul definitiv consolidat, printre acestia regasindu-se inclusiv salariatii debitoarei.

In intelesul Legii nr.85/2006, prin administrator judiciar este acea persoana fizica sau juridica compatibila, practician in insolventa, autorizat in conditiile legii, desemnata sa exercite atributiile prevazute la art.20 in perioada de observatie si pe durata procedurii de reorganizare, in timp ce lichidatorul este persoana fizica sau juridica, practician in insolventa, autorizata in conditiile legii, desemnata sa conduca activitatea debitorului si sa exercite atributiile prevazute la art.25 in cadrul procedurii falimentului, atat in procedura generala, cat si in cea simplificata.

Prin urmare, atata vreme cat societatea nu este in situatia declararii falimentului                         (procedura ce urmareste lichidarea averii debitorului pentru acoperirea pasivului, fiind urmata de radierea acestuia din registrul in care este inmatriculat), procedura este urmarita de catre administratorul-judiciar, ale carui atributii inceteaza la momentul stabilirii atributiilor lichidatorului de catre judecatorul sindic.

Judecatorul-sindic isi exercita atributiile stabilite potrivit dispozitiilor art.11 din Legea nr. 85/2006 cu mentiunea ca, acestea sunt limitate la controlul judecatoresc al activitatii administratorului judiciar si/sau al lichidatorului si la procesele si cererile de natura judiciara aferente procedurii insolventei.

Atributiile manageriale apartin administratorului judiciar ori lichidatorului sau, in mod exceptional, debitorului, daca acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-si administra averea. Deciziile manageriale pot fi controlate sub aspectul oportunitatii de catre creditori, prin organele acestora.

Prin urmare, participantii la procedura prevazuta de legea insolventei interactioneaza in mod direct, toate actele aflandu-se sub directul control al instantei de judecata competente, al judecatorului-sindic, care, la randul sau, verifica actele intocmite si limitele exercitarii atributiilor atat ale administratorului judiciar, cat si ale lichidatorului.

Spre deosebire de limitele raspunderii asociatilor in cadrul lichidarii pornite in baza legii societatilor comerciale, astfel cum sunt acestea stipulate la art.2371 din actul normativ, in cazul in care in raportul intocmit in conformitate cu dispozitiile Legii nr.85/2006 sunt identificate persoane carora le-ar fi imputabila aparitia starii de insolventa a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecatorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de conducere si/sau supraveghere din cadrul societatii, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului. De aici rezulta in mod evident una din principalele diferente intre cele doua legi, anume faptul ca Legea nr.31/1990 instituie proceduri de lichidare in folosul asociatilor, sub controlul acestora, pe cand Legea nr.85/2006 are ca scop protejarea creditorilor.

In masura in care creantele au fost complet acoperite prin distributiile facute, judecatorul sindic va pronunta o sentinta de inchidere a procedurii falimentului si de radiere a debitorului.

Ca o concluzie, Legea nr.31/1990 vizeaza organizarea si functionarea societatilor comerciale, procedura dizolvarii fiind instituita in cazurile expres si limitativ prevazute de actul normativ, fara a avea neaparat legatura cu starea de insolventa a societatii, pe cand Legea nr.85/2006 reglementeaza situatia de insolventa a societatii si instituie o procedura colectiva pentru acoperirea pasivului debitorului aflat in aceasta stare.

Lichidatorul numit potrivit dispozitiilor legii societatilor comerciale isi exercita mandatul acordat de asociati sub controlul cenzorilor, respectiv al consiliului de supraveghere, in timp ce lichidatorul din procedura insolventei este confirmat de catre comitetul creditorilor sau desemnat de judecatorul-sindic si isi exercita mandatul sub controlul legalitatii efectuat de catre instanta de judecata.

Diferenta specifica intre procedura de lichidare prevazuta de Legea nr.31/1990 si cea reglementata de Legea nr.85/2006 este aceea ca, daca sub auspiciile legii insolventei debitorul, societatea comerciala se afla in stare de insolventa, asa cum este definita de art.3 pct.1 din legea nr.85/2006 (acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide si exigibile), lichidarea reglementata de legea societatilor comerciale are ca premisa o societate dizolvata pentru situatiile reglementate de art.227-237, din Legea nr.31/1990, fara a fi necesara indeplinirea starii de insolventa in privinta debitorului. Cu alte cuvinte, numai o societate aflata in insolventa poate fi integrata domeniului de aplicare a Legii nr.85/2006, presupunand aplicarea unei dispozitii legale exprese (in acest sens, indicam spre exemplificare decizia nr.1452/11.10.2007 a Curtii de Apel Bucuresti Sectia a-VI-a Comerciala).

Din cele enuntate anterior, ca o concluzie generala, cele doua acte normative analizate reglementeaza domenii interdependente, avand efecte asemanatoare, dar cu diferente specifice in ceea ce priveste procedurile, beneficiarii acestora, precum si persoanele care administreaza si supravegheaza lichidarea societatii.

Avocat Roxana DUMITRU

Aspecte practice legate de aplicarea “Micii reforme in justiție”

Filed under: Legal

Odata cu intrarea in vigoare a dispozitiilor Legii nr.202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor (legea supranumita si “Mica reforma in justitie”) a fost introdus punctul 11 de la articolul 1 din Codul de procedura civila, care stipuleaza faptul ca „Judecatoriile judeca in prima si ultima instanta, procesele si cererile privind creante avand ca obiect plata unor sume de bani de pana la 2000 lei inclusiv”.

Intrucat sus-evidentiatele dispozitii ale legii au caracter de norma procedurala, fiind de stricta si imediata aplicare, rezulta ca acest text de lege urmeaza a se aplica de la momentul intrarii in vigoare a Legii nr.202/2010, respectiv de la data de 27.11.2010.

Acest lucru se traduce in limbajul de drept comun ca textul de lege se aplica si proceselor aflate deja pe rolul instantelor, indiferent de data sesizarii instantei, ceea ce intereseaza fiind doar cuantumul pretentiilor deduse judecatii.

In raport de aceasta norma, instantele de judecata au inteles sa solutioneze in mod diferit cauzele, solutiile fiind contradictorii, atat cu privire la dispozitivul pronuntat, cat si cu privire la modalitatea de comunicare a hotararii judecatoresti.

Astfel, au existat situatii in care instantele de judecata au avut in vedere pronuntarea unei hotarari judecatoresti irevocabile doar daca dosarul a fost inregistrat pe rolul instantelor dupa data de 27.11.2010, altele au pronuntat hotarari judecatoresti irevocabile si in cauzele inregistrate anterior acestei date, cum au existat si instante judecatoresti care au dispus pronuntarea unei hotarari cu cale de atac, indiferent de momentul sesizarii instantelor.

De asemenea, au existat si instante de judecata care au pronuntat o hotarare irevocabila fara a intra in cercetarea fondului, respectiv au solutionat cauza pe o exceptie.

Sub aspectul comunicarii hotararilor judecatoresti, dat fiind aplicabilitatea dispozitiilor art.261 alin.3 din codul de procedura civila, ce stipuleaza faptul ca hotararea se va comunica partilor, in copie, in cazul in care este necesar pentru curgerea termenului de exercitare a apelului sau recursului, practica judiciara s-a dovedit si de aceasta data neunitara, existand instante care comunica solutia dispusa in dosar, in timp ce altele au luat masura necomunicarii.

In raport de cele prezentate, un aspect in mod cert este conturat si anume acela ca, in situatia in care ne aflam sub incidenta dispoztiilor art.1 pct11 din C.proc.civ, indiferent se momentul sesizarii instantei (anterior sau ulterior datei de 27.11.2010) solutia pronunta in acest caz trebuie sa fie data cu mentiunea irevocabila.

Pentru rectificarea unor eventuale erori strecurate, din acest punct de vedere, in dispozitiviul hotarilor judecatoresti, am formulat nenumarate cereri de indreptare eroare materiala, toate fiind admise pentru urmatoarele considerente:

Avand in vedere prevederile art.2812a din C.proc.civ. care stipuleaza faptul ca indreptarea erorilor strecurate in dispozitivul hotararilor judecatoresti nu poate fi ceruta pe calea apelului sau recursului, cunoscut fiind faptul ca orice cale de atac este data de lege, iar nu de catre instanta de judecata, in speta sunt incidente prevederile art.281 din C.proc.civ, in sensul in care hotararea este irevocabila, iar nu susceptibila de recurare in termen de 15 zile de la comunicare.

In ceea ce priveste declararea caii de atac cu incalcarea celor de mai sus si in aceasta privinta incepe sa se contureze practica unitara sub aspectul respingerii recursului formulat ca inadmisibil, tocmai avand in vedere cele sus-prezentate.

Cu privire la solutionarea cauzei fara a se intra in cercetarea fondului, respectiv prin admiterea unei exceptii, opinam ca in aceasta situatie hotararea pronuntata este susceptibila de exercitarea caii de atac, urmand a reveni cu amanunte dupa solutionarea recursurilor declarate.

Noutăți

Facebook

Copyright 2018 Dumitru & Paraniac SCA |Powered by W24 Servicii Web